Asociația Studenți pentru viață a promovat de-a lungul timpului necesitatea educației pentru familie în școli și a susținut că educația sexuală în forma pe care o propun cei care militează pentru introducerea obligatorie a acesteia nu rezolvă problemele cu care se confruntă adolescenții în privința sexualității. Principalul motiv pentru care avem convingerea că este nevoie de educație pentru familie și nu de educație sexuală este faptul că educația sexuală transmite informații incomplete, nu reduce sarcinile nedorite și nu previne în totalitate bolile cu transmitere sexuală, în timp ce educația pentru familie are în vedere o perspectivă completă asupra educației și formării adolescenților pentru viața de familie.
La întrebarea: „De ce educația sexuală transmite informații incomplete, nu reduce sarcinile nedorite și nu previne în totalitate bolile cu transmitere sexuală?” răspunde în continuare doamna Miriam Grossman, doctor în științe medicale din SUA, autoarea cărții „Ce anume îl învățați pe copilul meu?”:
„Potrivit unui raport de la Centrul pentru Controlul Bolilor, una din patru adolescente din Statele Unite are o infecție cu transmitere sexuală.1 Când acest fapt a ajuns în mass-media, părinții au fost îngroziți, specialiștii în sănătate au fost șocați, iar Centrul pentru Controlul Bolilor a vorbit despre „un apel la trezire”2. A fost emisă o declarație de către președintele Consiliului pentru Educație și Informare despre Sexualitate (SIECUS) din SUA. Cifrele, se spunea, erau „zguduitoare”, și „deranjante”. Ele reprezentau „un eșec nejustificabil”3 Reacția lor îmi amintea de o scenă dintr-un film clasic, Casablanca. Cunoașteți momentul când căpitanul Renault îi spune lui Rick că e „șocat – șocat!– să descopere că acolo se joacă jocuri de noroc”, apoi să colecteze în tăcere câștigurile. Faptul că 3,24 milioane de fete din SUA au o boală cu transmitere sexuală ar trebui să nu vină ca un șoc, mai ales pentru SIECUS și principalii săi adepți, Advocates for Youth (AFY) și Planned Parenthood. Această pandemie este o consecință directă a viziunii și idealurilor lor.
În vremurile de azi, oricine își „explorează” sexualitatea are riscul de a se infecta cu aproximativ două duzini de bacterii diferite, viruși, paraziți și ciuperci. Iar infecția cel mai probabil poate apărea foarte curând după debutul sexual. Cine suferă cel mai mult? Fetele. Una dintre multitudinile date pe care nu le spun educatorii de educație sexuală este faptul că fetele sunt din punct de vedere anatomic mai vulnerabile la bolile cu transmitere sexuală decât băieții. De asemenea, ei trec sub tăcere faptul că deceniile de educație sexuală au eliberat societatea de grija a două boli cu transmitere sexuală (sifilisul și gonoreea), doar pentru a scoate la iveală peste douăzeci de asemenea boli, inclusiv viruși incurabili, unul dintre care este el mai adesea fatal: HIV.
Iar această întrebare nu este niciodată pusă: ce fel de virus nou există, ce se răspândește nedetectat? E vreo epidemie pe drum?
Există lucruri pe care trebuie să le cunoașteți în legătură cu prezervativele – ceea ce educatorii de educație sexuală numesc „protecție”. Majoritatea adolescenților nu le utilizează corect și frecvent. Chiar și atunci când le folosesc corespunzător pot apărea atât sarcina, cât și infecția. Iată de ce atât de mulți furnizori de servicii de sănătate le dau vești proaste tinerilor lor pacienți care insistă: Dar noi am folosit prezervativ, de fiecare dată!
Aceste victime tinere sunt supărate deoarece chiar și după e au urmat regulile, după ce au fost responsabili, au probleme: folosirea unui prezervativ le-a creat un fals sentiment de siguranță5. Și mai trebuie să menționez că latexul nu oferă nici o protecție împotriva suferinței emoționale care urmează adesea comportamentului sexual al adolescentului6.
Dr. Jacobs este specialist în boli infecțioase în Montgomery Country, statul Maryland. Ea a fost instruită de Institutele Naționale de Sănătate (INS), ajungând acolo la începutul anilor 1980, când a început marea plagă SIDA. SIDA era un mister în acei ani. Unitatea de îngrijire intensivă și departamentul de imunologie al INS era plin de tineri care trebuiau să fie sănătoși și înfloritori. După ce veneau puhoi din San Francisco, Los Angeles și New York la cel mai bun institut de cercetare și îngrijire extinsă, toți mureau.
După șapte ani la INS, ea a lucrat șapte ani la Spitalul Veteranilor din Washington, unde aceleași scenarii au continuat. Știința încă nu avea niciun răspuns. Ca mulți medici profesioniști care au îngrijit pacienți cu SIDA, pe parcursul anilor ’80 ai secolului trecut, Jacobs a văzut și a trecut prin multă tristețe.
Citeste mai departe aici.