Anul 1989 a dus la căderea sistemului totalitar comunist în întreaga Europă. Spre sfârşitul anului, îndeosebi în vestul României, populaţia aflase, de la posturile de televiziune străine (maghiare şi iugoslave) şi prin intermediul emisiunilor în limba română de la Radio Europa Liberă şi Vocea Americii, de schimbările din Europa. Aşa a fost posibil ca un eveniment aparent banal (evacuarea arbitrară a pastorului timişorean László Tökés, fixată pentru data de 15 decembrie 1989) să devină pretext pentru o revoltă populară în Timişoara, transformată apoi, prin radicalizare, în revoluţie.

15 decembrie
În 15 decembrie s-au adunat în faţa casei parohiale mai mulţi enoriaşi care doreau să împiedice evacuarea pastorului. Fiind o zonă extrem de circulată, aproape de centrul oraşului, mulţi locuitori ai oraşului se opreau pentru a afla ce se întâmplă. Ei au îngroşat, astfel, iniţial involuntar, numărul celor adunaţi. În data de 16, numărul celor adunaţi crescuse la circa 400 de persoane, majoritatea nemaifiind enoriaşi reformaţi, ci cetăţeni ai Timişoarei, de diferite etnii şi confesiuni. După-amiaza s-a strigat pentru prima dată ,,Jos Ceauşescu !”.A fost de ajuns această scânteie pentru a se declanşa revolta. În strigăte de „Jos Ceauşescu!” şi „Jos comunismul!”, demonstranţii s-au deplasat în diverse puncte ale Timişoarei pentru a chema oamenii la revoltă. Au fost trimise trupe de Armată, Miliţie şi Securitate pentru a dispersa mulţimea. Demonstranţii au fost bătuţi şi arestaţi în aceeaşi noapte şi în dimineaţa următoare.

17 decembrie
În după-amiaza de 17 decembrie, mulţimea s-a adunat din nou în centrul oraşului. Informat că revolta nu a putut fi înfrântă, Ceauşescu a dat ordin să se deschidă focul împotriva manifestanţilor. Ca urmare, au căzut primii martiri ai Revoluţiei din Timişoara.

18-19 decembrie
În noaptea de 18/19 decembrie, cu complicitatea unor medici şi asistente de la Spitalul Judeţean, autorităţile au furat o parte din cadavrele eroilor din morga spitalului, transportându-le la Bucureşti, unde au fost arse la Crematoriu. Aceste acte crude au întărâtat şi mai mult populaţia oraşului. Alte cadavre au fost îngropate pe ascuns într-o groapă comună.

În zilele următoare, Timişoara arăta ca în timp de război: magazine arse, patrule pe străzi, convorbirile telefonice întrerupte, oricine era găsit pe străzi era arestat. Rezistenţa însă nu a încetat.

Citeste mai departe aici.