Peste 100.000 de capace de plastic, folosite pentru realizarea unor tablouri SUPERBE care vor fi expuse pe pietonala Mărășești

Strada pietonală Mărășești își schimbă radical înfățișarea, la sfârșitul acestei săptămâni. Asta pentru că strada din centrul orașului se va transforma într-un loc în care vor fi expuse opt tablouri mozaic inedite, realizate din capace de plastic. Ideea le aparține voluntarilor din cadrul Asociației EcoStuff România, care au realizat și podul din sticle de plastic peste Bega.

Radu Rusu, președintele asociației, ne-a spus că vor fi folosite peste 100.000 de capace de plastic pentru realizarea celor opt tablouri care vor fi prezentate publicului timișorean. Expoziția de tablouri face parte din proiectul “Urban Intervention TM”, care presupune redarea temporară către comunitate a unor spații din Timișoara sub formă de artă mai mult sau mai puțin convențională. “Proiectul presupune crearea a cinci instalații urbane folosind în special materiale reciclate, prin care dorim să atragem atenția asupra importanței protecției mediului și să-i încurajăm pe timișoreni să privească deșeurile ca resurse, pentru dezvoltarea sustenabilă a comunității locale”, transmit reprezentanții asociației.

Tema expoziției de pe strada pietonală Mărășești este “Timișoara.Mediu.Artă.Participare”, iar cele opt tablouri mozaic au fost propuse de timișoreni prin intermediul unui concurs de idei.
“Astăzi desenăm ultimul tablou și sperăm că miercuri îl vom finaliza, iar sâmbătă, 9 mai, tablourile vor fi instalate pe strada pietonală, unde vor fi expuse până în data de 24 mai.

Citeste mai departe aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.