Sursa articol aici.

Adevărul 12a. Circumstanțele nedrepte sau jenante ale unei persoane nu justifică încălcarea drepturilor altei persoane.

Este regretabil ca cineva să-și piardă locul de muncă și poate fi, de asemenea, nedrept și jenant. Dar această situație dificilă nu justifică jaful armat pentru plata facturilor cuiva. Trebuie să ne angajăm să găsim soluții viabile care tratează cu demnitate o femeie necăsătorită, însărcinată, și care nu implică suferinţa sau moartea altora.

Adevărul 12b. Adopţia este o alternativă bună, care evită povara creșterii copilului, în timp ce salvează o viaţă și face o familie fericită; este tragic că adopția este atât de rar aleasă ca o alternativă la avort.

În cartea ei remarcabilă Alegeri adevărate, Frederica Mathewes-Green, fostul preşedinte al Feministelor pentru Viaţă, spune că cercetările făcute în centrele de îngrijire a sarcinii indică o rezistență emoțională la adopţie ca fiind cea mai frecventă barieră existentă în rândul femeilor constrânse de avort.[i]

Sunt uimit de lumina negativă în care adopţia este adesea descrisă în literatura de specialitate pro-alegere. Susţinătorii pro-alegere Carole Anderson şi Lee Campbell spun despre adopţie:

Separarea inutilă a mamelor și a copiilor este o pedeapsă crudă, dar din păcate obişnuită, care poate dura o viaţă.[ii]

Nu adopţia este alternativa crudă: ci crudă este moartea unui copil inocent şi vina purtată de femeie pe tot parcursul vieții, atunci când își dă seama că şi-a ucis copilul. Adopţia nu poate fi o pedeapsă pentru o femeie care aşteaptă un copil, ci este o alternativă trimisă din cer pentru salvarea pruncului, pe care mama este nepregătită să-l crească.

Consiliul Național pentru Adopții estimează că 1,3 milioane de cupluri așteaptă să adopte un copil.[iii] Cu o educație adecvată și un portret pozitiv al adopţiei, chiar şi acest număr ar putea să crească. Cu toate acestea, în fiecare an, în timp ce 1,3 milioane de copii sunt uciși prin avort, mai puţin de 50.000 de copii sunt daţi spre adopţie. Acest lucru înseamnă că, pentru fiecare copil care va fi adoptat, alţi treizeci sunt uciși. Pentru fiecare cuplu care adoptă, alte patruzeci așteaptă la rând.[iv]

Opțiunea adopţiei este mult mai sănătoasă pentru toți cei implicați, nu numai pentru copil, ci și pentru părinții adoptivi, societate și pentru însăşi femeia gravidă. Ducând o sarcină la termen, o tânără îşi asumă responsabilitatea pentru alegerile sale, dar în acelaşi timp, crește și se maturizează. Ea poate privi apoi în trecut cu mândrie și satisfacție că a făcut ceea ce trebuia, permițând pruncului ei să aibă nu numai o viață, ci și o familie bună. Desigur, adopţia este doar o alternativă. Tânăra poate alege să păstreze copilul și să-l crească ea. Oricare din alternative este viabilă. Numai varianta care propune uciderea unui copil nu poate fi luată în considerare.

Adevărul 12c. Motivul pentru care adopția poate fi dureroasă este același cu motivul pentru care avortul este greșit – ambele implică viața umană.

Am discutat cu mai multe femei despre avort. Toate aveau reacții identice la sugestia adopţiei: „Ce fel de mamă aş fi să dau copilul spre adopție?” Ironia este că o mamă care nu şi-ar da copilul, deoarece este prea prețios, va ucide în schimb același copil. Întrebarea pe care ar trebui să şi-o pună nu este: „Cum să dau copilul meu spre adopție?”, ci „Cum aș putea ucide copilul meu prin avort?”. Adopţia, chiar dacă nu îi permite mamei biologice să aibă grijă de propriul ei copil, îi oferă pruncului dreptul să trăiască, astfel încât o altă mamă să-l poată iubi și creşte.

Întrucât mama nu s-a ataşat încă de copil, avortul ar putea părea o soluție simplă, în timp ce despărţirea de copil după naștere ar putea fi dificilă din punct de vedere emoţional. Viața copilului este la fel de prezentă înainte de a-l aduce pe lume, ca şi după. Femeia are trei opțiuni: să nască copilul şi să-l crească, să nască copilul şi să permită altei familii să-l crească sau să-şi ucidă copilul. Două dintre aceste opțiuni sunt rezonabile, dar una nu este.

Am luat o adolescentă însărcinată în casa noastră. Deși avusese două avorturi, de data aceasta alesese să nască copilul și să-l dea spre adopție. Nu a fost ușor, dar această femeie minunată (după zece ani, având un soț și încă trei copii) mi-a spus:

Mă uit înapoi la cei trei copii pe care nu-i mai am, dar cu sentimente foarte diferite: cei doi pe care i-am avortat mă umplu de durere și regret. Dar când mă gândesc la cel pe care l-am dat spre adopție, sunt foarte bucuroasă, pentru că știu că este crescut de o familie minunată, care-l dorea.