Vă scriu despre o temă mai delicată, pe care de multe ori nu o abordam nici măcar în discuţiile cu cei mai apropiaţi prieteni….din păcate. Spun din păcate pentru că ştiu precis că dacă am discuta ceea ce trebuie şi cu cine trebuie, lucrurile s-ar mai limpezi un pic şi am întelege cum şi ce putem face pentru a da o mână de ajutor Binelui.
Am tot aşteptat să văd reacţiile la ceea ce s-a numit „Marşul pentru viaţă 2014”. Cred că a existat destul de multă vizibilitate, s-au alăturat nume atractive, au participat tineri frumoşi…

Reacţiile pe care eu le-am aşteptat şi încă le mai aştept sunt din partea acelora care, teoretic, ar fi trebuit să îşi pună ceva întrebări în urma acestei mişcări, să îşi dorească să afle din ce motiv este nevoie de existenţa ei, ce poate rezolva şi cum poate ajuta societăţii, tinerilor aflaţi la început de drum.
Unul dintre atuurile libertăţii este acela de a putea milita pentru cauza ta de suflet. Sigur că trăim vremuri în care toţi ies în stradă pentru ceva, lucruri amestecate, bune şi rele, contradictorii.. Să ne bucurăm că cineva a ales să iasă pentru a vorbi despre ceva atât de frumos cum este Viaţa.
Este cu adevărat necesar să ieşim în public pentru a vorbi despre viaţa pruncilor noştri? Ducem o luptă corectă, dreaptă…sau doar de faţadă? Sperăm să îi impulsionăm pe ceilalţi să nu greşească sau care este scopul final al mobilizării noastre stradale?

Citim articole cu şi despre apropiaţi pe care îi apreciem dintr-un motiv sau altul, pentru frumuseţea lor, talentul lor, notorietate, impactul pe care îl au în societate şi altele asemenea. Şi aceşti dragi oameni spun în inocenţa lor că îşi doresc să aiba unul, doi, trei copii….şapte, să zicem. Intre timp apelează la diverse metode care spun stop vieţii naturale, fără să fie neapărat avortul chirurgical. Mai apoi ies în strada şi pun: „eu sustin marşul pentru viaţă..” Este asta o susţinere reală sau doar la nivel declarativ? Sigur că ating doar evaziv subiectul, în detaliu este muult de discutat.

Stiu mulţi dintre cei care au fost la “Marşul pentru viaţă” şi mă bucur mult că au avut acest curaj de a participa. Probabil sunt dintre cei care duc o luptă pentru viaţă începând de acasă, din patul lor curat, sau poate sunt cei care nu pot avea copii şi doresc din tot sufletul să adopte căutând astfel să militeze pentru înlesnirea procedurilor legale.
Legat de adoptie, trebuie să ştiţi că este ceva foarte complicat care supune familia la multe eforturi şi sacrificii. Important este să nu cedaţi şi să aveţi puterea de a merge până la capăt. Şi desigur, să nu vă doriţi a separa fraţi doar pentru că v-a placut un copil mai mult decât altul. Puţini sunt cei care înţeleg de ce anumite persoane care au în grijă copii abandonaţi se opun la nivel declarativ (căci nu la ei este puterea de decizie) separării fraţilor. Nu de puţine ori am avut contact cu persoane ce s-au supărat teribil şi au adus acuzaţii grave când li s-a spus „nu suntem de acord să se separe fraţii”. Un copil abandonat ce nu are contact cu mama şi tatăl natural nu poate fi separat de singurele legături de sânge pe care le mai are: fraţii săi. Sigur, oamenii cred că dacă îi poţi oferi unei fetiţe o cameră roz, multe rochiţe şi o bicicletă nouă în fiecare an e mai bine decât la orfelinat. Aşa am crezut şi eu…

AICI mai multe