Autor: Stela GIURGEANU

De curînd am primit un telefon, la care, grăbită și cu multe pe cap, am răspuns cum obișnuiesc s-o fac de prea multă vreme, cu un: „Bună, zi rapid, cu ce te ajut?” La capătul celălalt, mica tăcere urmată de un „cu nimic, voiam doar să văd ce mai faci” m-a blocat, m-a făcut să mă bîlbîi și să-mi dau seama că, prinsă în iureș, am uitat că mai există oameni care te sună doar ca să-ți dea binețe.

Și m-am gîndit cum, în ritmurile trepidante ale vieții, prinși de muncă și de o alergătură nebunească în jurul propriei cozi, uităm cum e să-ți mai pese de cel de lîngă tine. Devenind, din ce în ce mai mult, insule izolate, prietenii sînt de căutat doar cînd avem nevoie de ei, iar din ecuația prieteniei excludem variabila altruismului. Rămînem, în schimb, doar cu un soi de instrument de socializare și nimic mai mult.

Ce mai înseamnă prietenia este, zilele astea, în București, și un subiect de festival. Inedit, de care aveam să aflu întîmplător, dar care m-a sedus încă de la deschidere. „Sîntem povești” – este un festival aflat la a doua ediție care își propune, anul acesta, să „rescrie povestea prieteniei”, potrivit organizatorilor, Asociația Culturală Gradusart.

Spuneam că este inedit pentru că e vorba despre un festival de storytelling – care adună adică, povestitori din toată lumea. Cu ocazia asta aveam să aflu că, a fi povestitor este, în alte țări, o meserie reală, inclusă chiar în nomenclatorul meseriilor.

Cum se rescrie, așadar, prietenia, prin povești?

Citeste mai departe aici.