Autor: Bogdan Stanciu, publisher Cultura Vieții
Săptămâna trecută a fost dat publicității raportul anual al Departamentului de Stat al SUA despre situația drepturilor omului în România. Raportul citează in extenso din ONG-urile seculariste, pro-homosexualiste și pro-avortiste ca să tragă autoritățile române de urechi pentru „discriminarea homosexualilor”, lipsa „educației sexuale” din școli și insuficienta disponibilitate a contraceptivelor din fonduri publice (asta în timp ce România se află într-o situație demografică disperată, iar guvernanții nu au făcut absolut nimic, de 25 de ani, pentru a preveni o asemenea amenințare majoră). Cam atât respect au autoritățile obamiste pentru o țară aliată: cât să citeze, din vârful buzelor, oficinele lui Soroș, care nu reprezintă pe nimeni în afară de interesele stăpânilor lor.
La puține ore după ce ni s-a explicat că avem probleme cu democrația, Curtea Supremă a Statelor Unite (SCOTUS), interpretul final al legii constituționale federale, a găsit de cuviință să dea, în cauza Obergefell contra Hodges, o decizie conform căreia legile statale care interzic „căsătoria” între persoane de același sex sunt contrare Constituției. Ca efect, „căsătoria” între persoane de același sex a devenit legală pe tot cuprinsul SUA.
Probabil nici cei mai înfocați partizani ai „familiilor” de homosexuali nu cred că cel de Al 14-lea Amendament al Constituției federale, adoptat în 1868 (!), conține într-adevăr un „drept la căsătorie între persoane de același sex”. A pretinde așa ceva este o insultă pentru oricine nu are maioneză mucegăită în loc de creier. Decizia fost luată pe criterii pur ideologice: judecătorii, oricum numiți printr-un mecanism politic de președintele Statelor Unite în așa fel încât să-i reprezinte interesele, au cedat presiunii strivitoare a lobby-ului homosexual, sprijinit de mass-media și de sute de corporații care au intervenit în Obergefell.
Așa opinează nu neapărat autorul acestor rânduri, cât însuși judecătorul-șef al SCOTUS, Chief Justice John Roberts, care scrie în opinia separată a minorității completului:
„Dacă sunteți printre numeroșii americani – de oricare orientare sexuală – care favorizează expansiunea căsătoriei unisex, sărbătoriți cu toate mijloacele decizia de astăzi. Sărbătoriți atingerea unui țel dorit. Sărbătoriți oportunitatea de a avea o nouă expresie a angajamentului față de un partener. Sărbătoriți disponibilitatea noilor beneficii. Dar nu sărbătoriți Constituția. [Decizia] nu a avut nimic de-a face cu aceasta.”
Pentru americanii care cred în libertăți, în lege și în Constituție, în autoguvernare, în America profundă care s-a născut din acestea, decizia de vineri este un pas înapoi uriaș.
Și asta pentru că, dincolo de hotărârea în sine și de interpretarea Constituției, un aspect mult mai grav se întrezărește din însuși modul în care s-a rezolvat disputa Obergefell: judiciarocrația ia oficial locul democrației în cea mai importantă țară democratică din lume (sau așa se pretinde).
Treizeci și unu dintre cele 50 de state ale SUA și-au înscris în constituțiile proprii, negru pe alb, definiția căsătoriei ca fiind exclusiv uniunea între un bărbat și o femeie. Prin referendumuri organizate între 2005 și 2010, din conservatorul Texas până în ultra-liberala Californie (da, și acolo!) cetățenii americani au spus NU așa-ziselor „căsătorii” unisex. Nici măcar un singur referendum din cele 31 nu a fost câștigat de lobby-ul homosexual. NICI UNUL!
Cu toate acestea, în anii care au urmat, diverse curți de judecată au erodat aceste acte de voință populară și suveranitate – noțiuni care în SUA înseamnă cu mult mai mult decât în Europa – prin anularea multora dintre referendumuri, iar vineri, 26 iunie 2015, prin forța decizională incontestabilă și inatacabilă pe care o are, Curtea Supremă a eliminat, în integralitatea lor, rezultatele acestor referendumuri, făcând în plus caduce orice încercări similare pe viitor.
Curtea, mai exact majoritatea de 5, și-a impus opinia prin forță brută, decizând acolo unde ar fi trebuit să rămână exclusiv domeniul cetățenilor, respectiv al reprezentanților aleși ai acestora. La fel ca în urmă cu 42 de ani, când aceeași Curte a considerat că în Primul amendament, despre dreptul la viața privată, s-ar ascunde un… „drept la avort”, anulând astfel toate legile pro-life în vigoare în SUA și deschizând drumul spre mai mult de 40 de milioane de avorturi (conform deciziei Roe contra Wade și a celei subsecvente Doe contra Bolton, în SUA avortul este legal, teoretic, pe toată durata sarcinii).
Întrebarea pe care vă invit să ne-o punem, ca cetățeni ai unei națiuni aliate cu SUA, este simplă: mai poate o țară în care un comitet de 9 oameni – nealeși, atenție, ci numiți politic! – substituie decizia sa celei luate de cetățeni, să se numească democrație? Dar să le dea altora lecții de nerespectare a drepturilor omului?
Citeste mai departe aici.