Drumurile proaste şi distanţele lungi au făcut ca Masivul Şureanu să fie pus la adăpost de grătăriştii obişnuiţi.
Cel puţin partea din judeţul Hunedoara a masivului numără doar câteva sate şi nicio bucată de asfalt.
Doar enduriştii şi pasionaţii de off-road mai fac gălăgie din când în când pe vreo culme, ori un deal. Încă mai sunt şi indivizi atraşi de mirajul aurului dacic, spun unii.

După o iarnă prea blândă, lucru neobişnuit pentru Munţii Şureanu, satele împrăştiate şi stânele cocoţate te miri unde încep să revină la viaţă. Ţăranii din Târsa, ori Ursici, epuizează ultimele stocuri de fân pentru animalele pe care încă le mai ţin pe lângă case. Nu au timp deloc de stat la poveşti. Oricum, în mai toate satele din zonă faci cel puţin o jumătate de oră de mers pe jos până la cel mai apropiat vecin.

În Şureanu, ciclurile naturii şi ale vieţii, în general, se derulează absolut la fel de sute şi sute de ani. Se păstrează inclusiv diferenţa de două-trei săptămâni între momentul înfloririi copacilor la şes, şi cel al copacilor de la munte. Nimic nu se schimbă aici.

Situată într-o zonă de vis, între Munţii Şureanu şi Cindrel, la două ore de Vârful lui Pătru (2150 m), Mănăstirea Oaşa are un stil de viaţă athonit, un grup de călugări cu studii superioare (inginerie, stomatologie, teologie, arte plastice etc.) şi o linişte fascinantă, motiv pentru care ea e frecventată de studenţii de la universităţi apropiate sau mai îndepărtate (Timişoara, Arad, Oradea). Vara se organizează aici tabere pentru tineri. Ca fapt „exotic”, la această mănăstire se află un călugăr american, fost dirijor de orchestră, care a ajuns aici din Muntele Athos.
Citeşte mai departe şi urmăreşte impresionanta galerie foto AICI.