George-Cristian Potrivitu Bocăneț din Humuleşti a fost desemnat studentul anului în Europa

Humuleşteanul George-Cristian Potrivitu Bocăneț este absolvent al Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare“ Târgu-Neamţ și a fost desemnat studentul român al anului în Europa, la a VII-a ediție a Galei Studenţilor Români din Străinătate – manifestare care recompensează excelenţa academică. Nemţeanul este student al Universităţi „Paul Sabatier“ din Toulouse – Franţa.

Juriul competiţiei a fost format din academicianul Ionel Valentin Vlad, actorul Horaţiu Mălăele, academicianul Solomon Marcus, academicianul Victor Voicu, profesorul Cicerone Rotaru, medicul Călin Ciofu şi cercetătorul Dorin Duşciac.

George-Cristian Potrivitu Bocăneț își descrie drumul profesional de până acum în următoarele cuvinte:

Șanse sunt pretutindeni, unele mai bune decât altele, nu trebuie decât să mă ridic și să le prind, așa cum încercam să prind și „stelele căzătoare”, pe când aveam doar șase ani și priveam cerul înstelat împreună cu tata.

Plecat de aproape șase ani din Humuleștii lui Creangă, mă regăsesc astăzi foarte aproape de a-mi împlini visul de a lucra în domeniul propulsiei electrice spațiale, în cadrul uneia dintre agențiile spațiale de top ale lumii.

Absolvent de inginerie aerospațială, la București, cu o teză de licență în domeniul propulsoarelor cu efect Hall, am fost acceptat în 2014 la un program internațional de dublu – masterat în știinte și tehnologii spațiale, Space Master, coordonat de Universitatea Tehnică Lulea din Suedia.

Citeste mai departe aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.