de Florentin Coma

Student în anul IV la Facultatea de Inginerie Aerospaţială Bucureşti, Ionuţ Oprea are în spate o poveste impresionantă. Acum 23 de ani, când a venit pe lume, părinţii l-au abandonat în maternitate, speriaţi de malfromaţiile cu care se născuse, dar şi de diagnosticele puse de medici, care nu îi dădeau şanse de supravieţuire.

Un înger cu chip de om, care i-a devenit mamă de împrumut, avea, însă, să îi schimbe complet destinul, transformându-l într-un tânăr genial. Ionuţ Oprea şi-a petrecut primii patru ani din viaţă mai mult internat prin spitalele din Brăila. Fusese diagnosticat cu mai multe boli crunte, printre care cea cunoscută ca „gură de lup”, întârziere în dezvoltare neuro-psiho-motorie de grad II (formă severă), encefalopatie cronică, nanism hipofizar. La vârsta de un ani, părinţii săi naturali l-au luat pentru scurt timp acasă, în satul lor natal, Pitulaţi, din judeţul Brăila. În scurt timp, însă, l-au adus, într-o stare de sănătate mult înrăutăţită, aproape mort, la un orfelinat brăilean. De aici, Ionuţ a ajuns la Secţia de Neuro-Psihiatrie Infantilă (NPI) a Spitalului de Psihiatrie „Sf. Pantelimon” din Brăila. La vârsta de 4 ani, Ionuţ avea doar câteva kilograme. Aşa l-a cunoscut Alina Dumitru, care, atunci, la 22 de ani, făcea practică pentru postul de educator în cadrul secţiei NPI. Alina îl vedea zilnic pe băiat cum stătea nemişcat, privind pe o fereastră, cu ochii mari şi trişti. „Avea enterocolită, iar ficatul îi era afectat din cauza medicametelor dar şi pe fond afectiv, organismul era extrem de slăbit, dăduse în septicemie, hipocalcemie, nu asimila proteine.

„I se vedeau oasele”

„Eram în practică şi, de multe ori când intram în salonul lui, îl vedeam stând pe calorifer, cu picioruşele între perete şi calorifer, cuminte, aproape nemişcat, privind pe fereastră. Avea o piele atât de subţire, că i se vedeau venele, oasele. Mă uitam în foaia lui şi le atrăgeam colegilor atenţia că au greşit vârsta, fiindcă avea doar patru kilograme. Uneori, găseam toată secţia în picioare, în jurul lui, cu lumânări aprinse, pentru că părea că pierde lupta pentru viaţă”, ne-a povestit Alina Dumitru.

Impresionată de starea micuţului, Alina a văzut la acesta o sclipire care a făcut-o să înţeleagă că, în interiorul lui, neştiut de nimeni, copilul dădea o luptă crâncenă pentru supravieţuire. Momentul revelator a fost când, pus în faţa unor cuburi colorate, Ionuţ a început să le combine în moduri surprinzătoare, cu mânuţele lui plăpânde.

Citeste mai departe aici.