Am primit pe adresa redacției acest mesaj, pe care îl postăm integral. Este semnat de domnul Ioan Savu, din Timișoara.

GÂNDURI LA VREME DE RĂSCOLITOARE SUFERINȚĂ

Înainte de orice, vreau să spun că sunt și eu îndurerat pentru sfârșitul tragic al acelor oameni, cei mai mulți tineri sau foarte tineri, pentru suferința celor grav afectați – fizic și sufletește – ce încă mai sunt în spitale, mulți cu o evoluție incertă. Rezonez și eu cu suferința familiilor lor. Domnul să-I ia în paza Sa pe toți! M-am rugat și eu și mă voi mai ruga – mai mult decât așa cum o fac de obicei – pentru toți năpăstuiții, de aici și de oriunde. E durere multă, în noi și printre noi …

Aceste momente tragice și durerea zădărniciei regretelor – acolo unde sunt – ar fi normal să ne facă să ne analizăm pe noi înșine, valorile noastre, motivațiile noastre existențiale, temerile și năzuințele noastre. Se cuvine ca fiecare dintre noi, cinstit – pentru că altfel n-are nicio relevanță – să ne facem această analiză, la moment de răstriște, ce ne-a fost dat pentru a cumpăni adânc, vis-à-vis de noi înșine, familiile noastre, comunitatea în care trăim, țara, Europa așa zis unită ( chiar, în ce e unită, sau în ce se dorește a fi unită Europa?), lumea …

Ne trăim viața, mulți dintre noi, fără să ne punem prea multe întrebări. De ce ne-am pune? Viața noastră-i viața noastră și gata. Suntem oameni liberi, nu trebuie să dăm socoteală la nimeni, pentru modul cum o trăim, nu? Viața noastră cea de toate zilele, croită de noi înșine, trăită de regulă cu multă nepăsare și chiar inconștiență, fără multe bătăi de cap, după ”repere” îndoielnice, așa … cum pare că e trendy.

Noi ca oameni – ni se spune – avem drepturi, multe, multe drepturi. Avem ”modele” ce ne sunt fluturate prin fața ochilor, pe nenumărate mijloace mass-media, propovăduite de diverse asociații și fundații, de la noi și de aiurea, ce asta ne spun permanent: Nu acceptați niciun fel de opreliști, faceți ce vreți, tot ce vreți, tot ce ați văzut sau auzit că fac alții, că asta înseamnă ”a trăi”! Și mulți, asta fac …

Prinși în vârtejul vieții, direcționați discret sau fățiș, în goana asta tot mai mare după și spre această butaforie, credem că trăim, că asta e viață. Oare?

Toate par bune, pentru că nici nu prea avem când să ne dezmeticim. Lucrăm până târziu. Famila, dac-am apucat să avem așa ceva, devine ceva secundar în goana noastră continuă de a fii cei mai buni, de a fi promovați, de a ajunge cât mai sus, nu? Team buildingul – sigur, pentru a mări eficiența echipei, evident – va crea legături și obișnuințe ce fac ca familia să devină o povară. Suntem școliți în fel de fel de cursuri, că trebuie să fim cei mai buni. Pentru a deveni așa, trebuie să învingem în competiția cu toți și cu toate, că totul e competiție, că ăsta-i rostul lucrurilor, al lumii …

Suntem învățați să fim în competiție unii cu alții, cam pe orice, de parcă ăsta ar fi firescul. În competiție, nu în întrajutorare și armonie, în bunăvință și iubire necondiționată. Iubirea aceea creștină, grijulie cu ceilalți, cu tot ce ne înconjoară, e tot mai străină acestui mod de viață, ce ni se bagă pe gât. E de fapt din altă lume, pentru că lumea aceasta spre care suntem împinși, e o cale spre nefiresc, o cale spre nicăieri …

Nu înțelegem că gândurile, vorbele, gesturile și faptele noastre – fiecare și toate – zidesc, ne zidesc. Numai și numai de noi depinde ce zidim cu gândurile, vorbele, gesturile și faptele noastre. E bine, e nevoie să înțelegem asta.

S-ar cuveni să fim mai atenți cu noi înșine, cu ceea ce ne dovedim a fi de fapt, băgând de seamă că nu prea suntem, uneori cel puțin, prin ceeace facem, cei ce ne place să credem că suntem …

Probabil că vor fi unii, poate mulți, ce se vor revolta la cele spuse de mine. Unii vor să aibă o ”viață simplă”, fără prea multe gânduri, conștientizări, eforturi și asumări. Vor să trăiască, pur și simplu. Problema e că nu se poate. Nu se poate, pentru că nu suntem niște entități absolut independente, fără legătură cu nimeni și nimic. Vrând, nevrând, suntem circumscriși de: legături de sânge, familie, arbore genealogic, educație, prietenii, frății, asocieri, aderări explicite sau tacite la diverse grupuri sociale sau de orice fel, popor, țară, tradiții, civilizație, epocă, eră, etc, etc. Toate acestea și altele, generează influiențe.

Prin starea de spirit de moment, ce-o avem și prin cele specifice locului în care ne aflăm, a gesturilor noastre și ale simbolurilor ce le purtăm sau sunt în acele locuri, se potențează unele influiențe și blochează altele – pe perioade de timp diferite – putând produce, ca efect cumulativ, situații cu totul regretabile și nefericite, raportându-ne la o viață de om. Asta e valabil pentru indivizii, dar și pentru grupuri, mai mari sau mai mici, ce se manifestă în aceleași condiții, în aceeași conjunctură, sub aceleași ”auspicii” …

Citeste mai departe aici.