Este „Frozen” un episod singular în peisajul filmografiei contemporane pentru copiii? – iată o întrebare primită de la mai mulţi cititori ai noştri, care au parcurs cu îngrijorare interviul realizat pe marginea acestui film. Răspunsul vom încerca să-l aflăm în această ultimă parte a demersului nostru, dedicată decriptării mesajelor ascunse în spatele filmografiei de astăzi pentru copii.

– În comentariile aduse analizei pe care aţi întreprins-o în ultimele patru numere ale revistei noastre, am observat că se aduce în discuţie faptul că acest film, ca şi altele ale casei de filme Disney, sunt doar o rescriere modernizată a unor poveşti clasice cu care copiii s-au obişnuit deja, şi care nu se mai potrivesc mentalităţii moderne. Cum comentaţi această afirmaţie?

– Am observat un fenomen care mi se pare cât se poate de îngrijorător. Oamenii, sub presiunea manipulatorie a mass-mediei, acceptă cu multă uşurinţă orice primeşte eticheta de „modern” şi se leapădă la fel de uşor de ceea ce primeşte eticheta de „retrograd”, „tradiţionalist”, „fundamentalist”. Avem de-a face cu un fenomen clar de spălare ideologică a creierelor, tipică societăţilor de tip totalitar. În vremea comuniştilor se acţiona după aceeaşi reţetă, încât noţiunile de „retrograd” şi „obscurantism religios” erau asociate rapid cu cea de „duşman al poporului”, ce merită nu numai oprobriul public, ci şi închisoarea. În ceea ce priveşte chestiunea noastră, modernizarea poveştilor nu este altceva decât re-scrierea lor, dar asta în contextul unei cu totul alte morale, una proprii ideologiei zilei. Vechile poveşti ajung astfel doar simple pretexte prin care se altoieşte în mintea copiilor o concepţie complet străină vieţii fireşti, familiei şi rânduielilor vieţii umane.

De pildă, în „Crăiasa Zăpezii” a lui Andersen – după care, chipurile, ar fi fost ecranizat „Frozen” –, nu e vorba de două domnişoare la vârsta experienţelor amoroase, ci de doi copii. Aceştia sunt un băieţel şi o fetiţă. Crăiasa este un personaj negativ, fiind ea însăşi sub puterea unui blestem. Iar îngheţul ce pune stăpânire pe inima băieţelului este o vrajă rea, de care îl scapă doar dragostea şi jertfa fetiţei. În cazul nostru, la „Frozen” îngheţul nu mai este privit ca un lucru rău în sine, ci doar ca un rezultat al respingerii homosexualităţii şi magiei. Deci este vorba de o amestecare a sensului de bine şi rău. Cei doi, deşi copii, băiat şi fetiţă, prelungesc dragostea jertfelnică a fetiţei în perspectiva unei iubiri şi a unei vieţi de familie dusă împreună. Aşadar dragostea copilărească, jertfelnică, se încheie într-o perspectivă a iubirii dintre bărbat şi femeie, deci în perspectiva familiei. În cazul „Frozen” însă nu se poate vorbi despre aşa ceva, decât doar dacă luăm în considerare posibilitatea unei „familii” de lesbiene.

Citeste mai departe aici.