de Sarah Zagorski, LifeNews.com, 23 septembrie 2014

Avortul unei femei reprezintă întotdeauna o tragedie. Dar şi mai tragic este când acea femeie ştie că avortul are ca rezultat moartea unei alte fiinţe omeneşti, şi totuşi alege să îl facă. Săptămâna trecută, site-ul publicaţiei Huffington Post a făcut public un videoclip în care Leyla Josephine, o femeie din Scoţia, susţine cu mândrie că avortul nu reprezintă ceva de care să-ţi fie ruşine.

Această Josephine a scris un poem intitulat “Cred că era o Ea”, prin intermediul căruia îşi reaminteşte avortul pe care l-a făcut pe când era adolescentă. Ea explică faptul că nu are de ce să regrete avortul făcut, deoarece acesta a reprezentat pentru ea decizia corectă. Şi totuşi, nu e nevoie să citim printre rânduri ca să ne dăm seama ce spune ea de fapt.

Poemul începe prin a descrie cum ar fi putut fi viaţa fiicei sale :

“Cred că era o Ea. Nu, ştiu că era o Ea şi cred că ar fi arătat întocmai ca mine. I-aş fi spus povesti despre bunicul său, am fi putut să hrănim împreună lebedele din parcul Victoria. Ar fi semănat şi cu tine, o siluetă alungită, cu un zâmbet sarcastic… Ar fi putut să se nască.”

Apoi, Josephine exclamă: “Aş fi avut grijă să aibă un loc pe perete unde să o măsor pe măsură ce ar fi crescut. Aş fi avut grijă să fiu o mamă bună, un model la care să aspire. Aş fi susţinut dreptul său de a-şi alege singură viaţă pe care vrea să o trăiască, drumul pe care voia să îl urmeze. Aş fi fost gata să îmi dau viaţa pentru acest drept al ei, aşa cum a făcut ea pentru mine. Îmi pare rău, dar ai apărut într-un moment nepotrivit.”

Oare cum vine asta?
Fiica sa inocentă şi lipsită de apărare a fost sfâşiată de un medic avorţionis şi ea se referă la asta ca la o “alegere rezonabilă”, motivând prin faptul că şi ea ar muri pentru a apăra dreptul la avort al fiicei ei.

Numai că fiica Josephinei nu a avut dreptul de a alege în această chestiune, ea a fost ucisă pur şi simplu pentru că a constituit un inconvenient. Şi fiica sa nu a murit pentru a proteja viaţa mamei sau pentru a o proteja pe acesta de o situaţie periculoasă. Ea a murit fără motiv (nu că ar exista vreodată un motiv “bun” pentru a ucide o fiinţă umană nenăscută), sacrificată pe altarul avortului.

Şi, cu toate acestea, societatea noastră sărbătoreşte povestea Josephinei şi altele asemănătoare acesteia. De obicei, când cineva moare, oamenii iau parte la înmormântare, se roagă şi sprijină moral familia celui decedat. Dar când cineva moare prin avort, noi sărbătorim faptul că femeia care a avortat poate (zice-se) să treacă peste asta fără regrete. De fapt, ceea ce societatea face este să le “aplaude” pentru că umanizează avortul.

Aşa cum explică un site pro-avort:

“Este întotdeauna minunat când apar oameni care fac publică o poveste ce face mai umană această chestiune – cum e cazul lui Wendy Davis, care vorbeşte despre decizia sa de a face întrerupere de sarcină, sau cazul femeilor care îşi filmează propriul avort pentru a ne arăta că nu este nimic terifiant în asta. Pentru că adevărul e că aceasta este o problemă omenească, obişnuită, fiind vorba despre oamenii care trebuie să ia o decizie dificilă, oricare ar fi ea, iar a-i demoniza, pe ei sau decizia pe care o iau, nu aduce nimănui nici un beneficiu.”

Dacă videoclipul Josephinei a fost menit să trezească compasiune, atunci el şi-a atins scopul. Dar nu în sensul că mă întristează faptul că Josephine trebuie să lupte cu “stigmatul” avortului, ci faptul că ea recunoscuse că înţelege că, de fapt, ea şi-a ucis fiica, dar nu se ruşinează cu asta.

Mă întristează faptul vorbeşte foarte franc; nu există niciun dubiu asupra faptului că ea crede că, într-adevăr, copilul ei era un copil. Josephine vorbeşte foarte clar. Şi-a ucis fiica şi compară acest lucru, în maniera poetică, cu ciopârtirea unui cireş; spune că şi-a ucis fiica, dar afirmă că “este corpul meu”.

Spune (pe parcursul întregului poem) că şi-a ucis fiica, dar, la sfârşit, se răzgândeşte şi spune “Nu era nici fată, nici băiat, toate astea sunt o porcărie”. Dacă totul este “o porcărie”, atunci de ce a afirmat că i-a murit copilul? Ultima dată când am verificat, pentru ca să moară cineva, trebuie că mai întâi să fi trăit. Din păcate, Josephine a recunoscut de la început că ştie faptul că avortul ucide; ea ştie că este mama unui copil mort.

Cititi mai departe si vizionati videoclipul aici.