de Teodor Baconschi, diplomat si scriitor

Traim intr-o societate a spectacolului si deriziunii: o societate care arata, pentru a batjocori. Imperativul „libertar” al epocii pretinde nuditatea fizica si morala, dezvaluirea, demitizarea, pe scurt, demolarea oricarui mit, model, soclu.

Importanta e ofensiva iconoclasta, esential apare doar „dreptul” la ireverenta, agresivitate, contestatie si blasfemie. Evident ca multa lume, cu o sensibilitate, cultura si atitudine mai traditionale, respinge acest iures devastator ca pe o anomalie. De ce ar fi omul-care-darama-orice mai liber decat omul „clasic”, supus autoritatii lumesti sau divine?

In supunerea acelui om exista o doza de consimtamant lucid, asadar de libertate a optiunii. Acea lume, aparent disparuta, in fapt, refugiata in memoria colectiva, propunea o pluralitate de modele. Ea concepea omul intreg ca pe un individ scos din multime si forjat sub auspiciile unei anumite exemplaritati etice, intelectuale sau religioase.

Ideea care a strabatut miile de ani ale civilizatiei cunoscute a fost limpede ancorata in bunul simt al relatiei maestru-ucenic. Platon a fost discipolul lui Socrate. Toti creatorii de scoala filozofica, de la Pythagora, pana la Plotin, de la Ammonius Sakkas pana la Clement Alexandrinul, de la Democrit, la Seneca sau Marc Aureliu, au fost focare de continuitate a gandului, relee transmitatore, nu simple borne intr-o cronica abstracta a adevarului si intelepciunii.

Chiar si continuitatile inertiale, atinse de spiritul manierist al decandentei, prevesteau o ruptura care avea, la randul ei, nevoie de fidelitatea generatiilor urmatoare. Cultura – asa cum au inteles-o geniile ei tutelare, principalii creatori, dar si elitele intectuale de pretutindeni si de oricand – este magnifierea unei predanii, venerarea, cu toata claritatea necesara, a unui arhetip mostenit.

Cei de dinaintea noastra (la fel de importanti ca si cei nenascuti inca) aveau ca principala sarcina prezervarea fidela si imbogatirea unui patrimoniu. Cea mai mare parte din orice cultura este un imens Comentariu: fie la textele sacre ale feluritelor revelatii, fie la doctrina unor maestri ai spiritului, unirii mistice, stiintelor, filozofiei, dreptului sau poemului cosmogonic. Importanta exercitiului de admiratie a fost mereu subinteleasa, dar si predicata ca atare.

Citeste mai departe aici.