de Vasile Astarastoaie
Discuțiile legate de proiectul legii vaccinării obligatorii au evidențiat modalitatea formală și lipsită de conținut a dezbaterilor în România. În trei ani de zile, au fost trei sau patru așa-zise dezbateri (de câte aproximativ 4 ore) în care fiecare vorbitor a avut la dispoziție 5 minute pentru a discuta legea.
Lipsa de conținut a dezbaterii mi-a fost confirmată de o întâlnire pe care am avut-o la un post de televiziune cu un senator PSD, aprig susținător al vaccinării cu forța. Mi-am expus la început punctul de vedere și am așteptat contraargumentele. În loc de acestea, discuția a fost deviată spre atacuri la persoană și pe afirmații ca de exemplu: „cum un profesor universitar susține asemenea lucruri”. Atacurile nu s-au oprit la mine și au continuat cu medicii care au semnat un memoriu trimis parlamentarilor. Am încercat să revin la argumente, dar la un moment dat mi-am pierdut cumpătul și am căzut în această capcană: am început și eu să acuz. Mi-am revenit repede, am retractat, dar oricât am insistat, nu am reușit să aduc dezbaterea pe făgașul normal. Am rămas cu un gust amar. Prin urmare, reiau argumentele pe care le-am mai prezentat, dar care nu au ajuns la urechile preopinentului prezent în studio.
1.Legea trebuie analizată nu numai din punct de vedere tehnic, cât mai ales din punct de vedere etic. Pentru că ea limitează drepturi civile și influențează absolut toată populația. Pe de alta parte, trebuie să recunoaștem că politicile de vaccinare au scăzut dramatic incidența unor boli invalidante și potențial letale precum poliomielita sau pertusis.
2.Vaccinarea atinge toate principiile etice fundamentale:
Autonomie: Vaccinare obligatorie sau vaccinare voluntară?
Datoria de a face bine: bine pentru persoană sau pentru colectivitate ?
Non-vătămare: Sunt vaccinurile sigure?
Dreptate distributivă: Sunt vaccinurile accesibile pentru fiecare cetățean?
3. Etica hipocratică sau etica colectivistă?
Achizițiile medicinei științifice, inclusiv politicile vaccinării, s-au dezvoltat în concordanță cu scopurile tradiționale ale eticii individuale. Etica individualistă, bazată pe jurământul lui Hippocrates, trebuie să satisfacă două condiții: (a) Plasarea intereselor pacientului deasupra intereselor terțelor părți și deasupra intereselor personale ale medicilor și (b) Plasarea intereselor individuale ale pacienților deasupra intereselor colective ale societății și ale statului. Cei mai mulți eticeni cred că programele de vaccinare obligatorie permit violarea acestor două condiții, și astfel, subordonează în mod deliberat relația medic-pacient intereselor statului. Cele mai multe politici de sănătate referitor la vaccinări tind să urmeze o etică colectivistă (interesele statului mai presus de interesele cetățeanului) care contrastează semnificativ cu etica individualistă, care ghidează medicina. Dilemă pentru medici: Recomand vaccinuri pacienților mei pentru că astfel acționez în interesul lor sau pentru că trebuie să fiu compliant cu politicile statului de vaccinare universală și obligatorie?
Citeste mai departe aici.