Autor: Virgiliu Gheorghe
Cu numai două luni în urmă, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale anunţa într-o scrisoare de răspuns interpelărilor Asociaţiei „ProValori Media” că introducerea educaţiei sexuale în şcolile româneşti este cât se poate de oportună; și asta pentru motivul – susţine ministerul – că există o creştere a ponderii fetelor care nasc copii până în vârsta de 18 ani şi a bolilor cu transmitere sexuală…

Desigur, Doamna ministru Rovana Plumb susţine că această măsură va avea rezultate pozitive, după cum s-ar fi arătat în ţările occidentale. Ceea ce nu ştie doamna ministru – în modul cel mai probabil, fiind cât se poate de dezinformată – este faptul că nu există nici o dovadă până în prezent că introducerea materiei Educaţiei Sexuale ar fi contracarat efectele negative ale erotismului şi pornografiei de la televizor sau de pe Internet. Dimpotrivă, am putea spune în temeiul cercetărilor făcute până acum. Ceea ce mai uită să spună D-na Rovana Plumb este faptul că statul român, ca şi în alte cazuri, s-a angajat în faţa unor organisme europene să introducă educaţia sexuală în şcolile româneşti. Ba, mai mult, există un document al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care somează statele membre să introducă educaţia sexuală încă de la grădiniţă! Desigur, poporul român nu este poate pregătit pentru acest lucru, însă pornografia, ca şi persuasiunea mediatică, au grijă să-l pregătească.

Cu ajutorul Domnului Virgiliu Gheorghe, vom încerca să arătăm în cele ce urmează care este cu adevărat efectul introducerii educaţiei sexuale în şcolile româneşti, prin prisma cercetărilor şi a experienţei ţărilor occidentale. (M.C.)

Promisiuni
Cel puţin din punctul de vedere al sănătăţii mentale şi al sexualităţii, secolul al XX-lea debutează printr-o mulţime de constatări revoluţionare, măsuri şi promisiuni. Una din cele mai importante a fost asocierea pe care o face Freud şi alţi „specialişti” în sănătate mentală ai timpului său între satisfacerea libidoului şi starea de sănătate mentală. Libertinajul sexual nu este un apanaj al modernităţii, însă aceste conexiuni şi această antropologie centrată pe satisfacerea sexuală sunt, cu siguranţă, o premieră la nivelul istoriei culturii şi civilizaţiei umane. Lui Freud i-au urmat Wilhelm Reich, Kinsey şi mulţi alţii, toţi validaţi şi trâmbiţaţi din răsputeri în presa vremii ca reprezentanţi ai unei ştiinţe care, iată, a găsit rezolvarea tuturor problemelor fiinţei umane în amplificarea şi satisfacerea la maximum a dorinţei sexuale. Atât problemele psihologice, nevrozele şi depresiile, cât şi problemele legate de fericirea personală şi binele social îşi vor găsi rezolvarea, în viziunea acestor așa-ziși cercetători, prin creşterea permisivităţii sexuale şi descătuşarea energiilor sexuale refulate în subconştient. Aceasta face ca, până astăzi, în ţările lumii dezvoltate, chiar şi în România, mulţi dintre doctorii psihiatri şi psihologi să încerce să rezolve problemele psihologice şi depresiile pacienţilor trimiţându-i la bărbaţi sau la femei, sau oferindu-se chiar ei să le rezolve această problemă pe care, de altfel, i-au ajutat să o descopere.

Realitatea însă nu a ţinut cu toţi cei care au promovat actele sexuale pe post de medicamente psihotrope. Bolile psihice s-au răspândit aproape epidemic exact în ţările unde liberalizarea sexuală a fost mai mare. Depresia la femeii a ajuns până la 25%, iar nevrozele şi alte tipuri de tulburări de dispoziţie cunosc o răspândire fără precedent. Oamenii, în general, sunt cu mult mai nefericiţi decât înaintea revoluţiei sexuale, iar aceste lucruri sunt constatate în toate statisticile realizate în ultimele decenii. De ce nu mai are putere sexul să rezolve problemele psihologice şi mentale ale populaţiei lumii? Sau ce ne poate face să credem că a avut vreodată în istorie această capacitate?

Oricum, studiile actuale demonstrează câteva fapte care ar trebui să-i pună pe gânduri pe toţi „specialiştii” în educaţie şi sănătate mentală. Relaţiile sexuale în afara căsătoriei cresc de trei ori, adică cu 200%, rata depresiei; de cinci ori, adică cu 400%, rata sinuciderii la femei şi de şapte ori, adică cu 600%, rata sinuciderii la bărbaţi. Femeile cele mai satisfăcute sexual nu sunt cele care trăiesc în concubinaj şi care au o rată a relaţiilor sexuale extrem de ridicată (două-trei relaţii pe săptămână) sau care apelează la tot felul de mijloace de stimulare a libidoului şi satisfacere a lui, ci femeile căsătorite şi religioase, deci cele care au, potrivit statisticilor, cea mai mică frecvenţă a raporturilor sexuale.

Citeste mai departe aici.