de Alexandra Svet

OK, ne bucurăm că a scăpat statuia lui Mircea Vulcanescu de dărâmare… De parcă mai poate vindeca cineva jignirea şi lacrimile şi durerea fiicei dânsului, trecută deja prin mult mai multă durere decât poate suporta o biată inimă de om obişnuit….

Vreau să ştiu şi eu pe astea cine le plăteste? Cine mai plăteşte durerea unei doamne de peste 80 de ani care a suferit pentru neamul ăsta, într-o singură viaţă de om, mai mult decât îşi poate cineva imagina? Cine îi mai lua ei înapoi acum lacrimile, dezamăgirea, durerea din clipele când vestea asta cu dărâmarea statuii i-au otrăvit şi bătrâneţea… De parcă o întreagă viaţă înecată în durere nu i-ar fi fost de ajuns!! ca şi cum un potop de lacrimi şi o întreagă viaţă jertfită pe altarul neamului nu ar fi fost de ajuns. Vreau să ştiu şi eu cine mai poate lua acum înapoi otrava revărsată din nou într-o inimă aşa de mare şi de bună şi cine mai poate scoate cuiele în care i-a fost din nou bătută demnitatea? Acum, când are peste 80 de ani şi aripile demult strivite de prea multă durere? Cine îi mai aduce acum zâmbetul înapoi pe buze doamnei Măriuca Vulcanescu? OK, statuia rămâne… Dar cu ruşinea cum rămâne, domnilor?

Chiar n-a fost suficient că au fost răstigniţi odată? N-a fost suficient că au fost acuzaţi pe nedrept, torturaţi pe nedrept, schingiuţi pe nedrept, că li s-a Furat peste noapte tot ce aveau – casă, familie, poziţie socială câştigată cu trudă de ani de zile, nu cu copy paste şi şpagă cum se face acum??? n-a fost suficient că au platit scump – cu sângele lor şi cu lacrimile lor, ale mamelor, soţiilor, fiicelor lor – preamulta lor iubire de ţară? Credinţa lor în Dumnezeu – nenegociabilă? Sufletul neamului – pe care au refuzat să îl vândă şi să îl lase vândut? N-a fost suficientă ruşinea de a se vedea, peste noapte, din personalităţi de marcă niste strigoi îmbrăcaţi în zeghe, raşi în cap, plini de răni, loviţi, bătuţi, înjuraţi, scuipaţi, aruncaţi în temniţi de unde dacă au mai ieşit vii (asta daca nu şi-au jertfit viaţa pentru vreunul mai tânăr, aşa cum a făcut-o eroul a cărui statuie vor să ne-o dărâme!) au fost aruncaţi la marginea societăţii? N-a fost suficientă ruşinea lor şi a familiilor lor? Mai trebuie să îi lovim şi acum?

OK, ne bucurăm acum că a scăpat statuia. Dar întreb şi eu, ca Moş Ion Roată cândva… Dar cu ruşinea cum rămâne, domnilor?
Ne bucurăm că Părintele Justin mai are titlul de Cetăţean de Onoare, apărat cu îndrăzneală de un român adevărat. Dar cu ruşinea de a fi fost calomniat şi de a i se fi contestat titlul cum rămâne?

Ne întristăm că la Valeriu nu am avut destui români curajoşi care să îl apere până la capăt. Că degeaba s-a ieşit în stradă, că degeaba s-au dus acolo români frumoşi care să-l apere, că degeaba s-au strâns mii de semnături… În zadar au fost toate, o mână de oameni au făcut pe ei de frică şi l-au vândut. Pe furiş, ca nişte iude adevărate. Şi uite aşa ne lăsăm Sfântul Inchisorilor răstignit din nou. Şi cu ruşinea asta cum rămâne?

Citeşte mai departe AICI.