Cuvinte pronunţate greşit: câteva reguli de bază în vorbirea limbii române

Cuvintele pronunţate greşit pot eclipsa mesajul unui discurs, modul în care rostim fiind la fel de important ca respectarea structurilor lingvistice şi a sensurilor cuvintelor.

Cuvinte dintre cele mai banale sunt stâlcite adesea în discursurile publice şi în mass-media, generând confuzie în rândul ascultătorilor. Iată însă că există câteva reguli ortoepice (de pronunţare corectă) care ne pot ajuta să discernem cum să rostim corect cuvinte cu pronunţie deosebită.

Regulile de pronunţie corectă a cuvintelor au la bază criterii precum vechimea cuvintelor în limbă, statutul de cuvinte împrumutate, tradiţia sau contextul fonetic, potrivit Isabelei Nedelcu, autoarea cărţii 101 greşeli gramaticale.

Printre cele mai frecvente greşeli se numără cele care privesc pronunţarea literei „e” în cuvinte neologice sau din fondul vechi al limbii, pronunţarea lui „x”, înlocuirea lui „ă” cu „e” după consoanele „ş” sau „j” şi apariţia alternanţei „a/ea” după aceleaşi consoane „ş” sau „j”.

Cuvinte pronunţate greşit: „idee” nu se rosteşte „ideie”

Neologismele care conţin litera „e” se rostesc euro (nu ieuro), epocă (nu iepocă), educaţie (nu ieducaţie), idee (nu ideie), alee (nu aleie), poezie (nu poiezie). Totuşi, câteva cuvinte din fondul vechi al limbii impun pronunţara diftongului „ie”, precum formele pronumelui personal: ieu (nu eu), iel (nu el) iei (nu ei), ieram (nu eram) etc. De asemenea, „aceea” se pronunţă „aceia” şi „aceeaşi” se pronunţă „aceiaş”.

Citeste mai departe aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.