Să cugetăm cu înțelepciune și să reîncreștinăm sărbătoarea Crăciunului. Să-L reașezăm pe Hristos-Copilul, în centrul ei. El aduce bucuria, El este strălucirea! Tot El trimite pe Moș Crăciun! Hristos reprezintă neprețuitul dar oferit de Tatăl Ceresc spre a ne mântui. Icoana Nașterii Sale trebuie să troneze și în bradul împodobit, căci Domnul este Pomul Vieții. Fără aceste aspecte, vom ajunge să trăim un Crăciun în absenţa lui Hristos, transformând praznicul înomenirii lui Dumnezeu într-o searbădă și păguboasă sărbătoare a consumismului, a bucuriei născute nu din evlavie față de Domnul întrupat, ci dintr-un festivism secularizat.

Ne apropiem de praznicul Nașterii Domnului, o sărbătoare ce ne mângâie sufletele răcite, adeseori prăduite de curentele secularizante contemporane. De aceea, la popasul sărbătoresc, voiesc a mă adăuga păstorilor din Betleem, care au avut bucuria să primească vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului; odată cu ei, vă îndemn, prin rândurile de faţă: „să mergem până la Betleem și să vedem ce ni s-a spus și ce ne-a făcut cunoscut Domnul” (Luca 2, 15). Să mergem la peșteră, zic, pentru a ne întări credința, făcând mai vie mărturisirea în sufletele noastre, căci, din păcate, fie că observăm sau nu, traversăm o perioadă nu prea limpede ori liniştită. Lumea a devenit extrem de apatică, din pricina unei flagel care distruge nemilos credința de multe veleaturi a neamului nostru. Un accentuat indiferentism religios, îndesite atacuri furibunde asupra instituției Bisericii, o înverșunată luptă de scoatere a Religiei din școli, desacralizarea acerbă a sărbătorilor sfinte – toate la un loc se căznesc, parcă, să-L alunge pe Domnul Hristos din viața, ba chiar din istoria poporului român.

Hristos vine cu dorul de a ne reîntâlni

Unei asemenea crunte îndârjiri, Dumnezeu-Copilul îi răspunde cu dragoste. Nu a încetat să ne iubească, să-Și dorească a ne mântui. Din păcate, mulți dintre noi rămân indiferenți, reci, bicisnici în a înțelege, în a simţi taina necuprinsei iubiri dumnezeiești. Se va naște și anul acesta Domnul. Dar va fi cu siguranţă mai trist, mai îngândurat ca anul trecut. De ce? Între timp, am devenit și mai necruțători dușmani ai Lui, contestându-I virulent învățătura, dragostea, jertfa. Am ajuns formaliști, simpli împlinitori ai unor ritualuri, nevrând întotdeauna să le înțelegem. Am transformat credința într-o ideologie, într-o acumulare searbădă de informații teologice, fără a ne căzni să le trăim în mod plenar. Din fericire, încă mai sunt mulți frați români ce-și petrec frumos viața în Hristos. Candela credinței le pâlpâie în inimi, iar untdelemnul faptelor bune se găseşte din belșug. Pentru ei, dar și pentru ceilalți: răzvrătiții, încremeniții duhovnicește, Domnul totuși vine! Vine să Se nască tainic în Betleem, dar și în sufletele celor ce și le-au pregătit ca pe nişte curate, luminate peșteri, unde Pruncul Sfânt Se va sălășlui încă un an. Vine, deși are cunoștință despre nenumăratele noastre uneltiri sau răzvrătiri împotriva Lui. Vine, cu dorul de a ne reîntâlni. Vine, rămânând fidel iubirii ce ne-o poartă. Vine către noi, fiindcă vrea cu tot dinadinsul ca și noi să ne îndreptăm spre El.

Osteniți de corvoada grijilor de peste an, ne pregătim, așadar, de marea întâlnire cu Fiul lui Dumnezeu, Care va deveni Fiu al Fecioarei Maria. Evenimentul, unic în istoria umanității, a generat sărbătoarea numită obişnuit „Crăciun”. Nu împodobirea bradului, nu ritualurile bogate – uneori exacerbate – ale tăierii porcului la „Ignat”, nu venirea „Moșului Crăciun” proslăvim, ci Nașterea Domnului, înnomerirea Celui veșnic de zile, Hristos Împăratul, Creatorul Universului. Acest aspect al sărbătorii trebuie să-l avem în vedere în primul rând. Subliniez ideea, deoarece nu toți acordă importanța cuvenită praznicului împărătesc, insistând în mod păgubitor doar pe latura „Martei”: grija unei mese îmbelșugate, a bradului împodobit, a sosirii Moșului Crăciun ori altele asemenea. Se pare că nu așa cinsteau ziua înaintașii noștri.

Cum petrecea Crăciunul Sfântul Voievod Ștefan cel Mare?

Ca să ne limpezim în această privință, vă lansez o provocare: să ne imaginăm în casa lui Ștefan cel Mare și Sfânt ori în cea a jertfelnicul domn Brâncoveanu Constantin. Cum credeți că au serbat ei Crăciunul? Copiii lor au avut parte oare de feericul brad, ornat cu zeci de podoabe strălucitoare? Nici vorbă! La români, primul brad a fost împodobit în 1866, în casa lui Carol I. Se înțelege că tradiția provenea din apus. Nici „venirea Moșului Crăciun” nu o putem certifica în acei ani: obiceiul a apărut târziu, abia prin secolul al XIX-lea, în America, de acolo preluându-se și adaptându-se în aproape întreaga lumea creștină.

Citeste mai departe aici.