Câţiva băieţi au fost rugaţi să lovească o fată… şi toţi au reacţionat la fel

Site-ul italian Fanpage.it a realizat un film de scurt metraj menit să tragă un semnal de alarma vizavi de violenţa împotriva femeilor. Un experiment mai puţin obişnuit a dorit să reliefeze faptul că încă de mici băieţii realizează că nu trebuie folosită violenţa în nicio situaţie şi cu atât mai puţin sub forma violenţei domestice.

Continue Reading →

Tu ce-ți dorești de la 2015?

An de an, pe 31 decembrie, stând la masă cu cei dragi, oamenii fac un review al anului ce e pe cale să plece și pun în balanță ce-au investit și ce-au cules după aproape 365 de zile. Sau 364, la patru ani. Mulți ajung la concluzia că nu s-au ostenit suficient și, vorba aia,

Continue Reading →

Primul drept al omului este dreptul la viaţă

În 1776, Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii, document fondator al uneia din cele mai mari democraţii ale lumii, recunoştea dreptul tuturor oamenilor la „viaţă, libertate şi căutarea fericirii”. Acesta a fost adesea încălcat chiar în SUA. În 1857, Curtea Supremă a SUA legifera privarea de drepturi a negrilor americani, statuând că „pot

Continue Reading →

Timișoreanul Sorin Scurtulescu, pe podium într-un top al artiștilor români contemporani

„Top 220 Romanian Artists” îi cuprinde pe unii dintre cei mai influenţi artişti români contemporani, printre care Constantin Flondor, Dan Perjovschi, Ciprian Mureşan, Victor Man, Mircea Cantor, Adrian Ghenie, Ion Grigorescu, Bogdan Vlahuţă, Şerban Savu sau Marius Bercea. Pictorul timişorean Sorin Scurtulescu a fost inclus, pe poziția a doua, în această inedită listă realizată de

Continue Reading →