Procurorul general al Texasului dă semnalul noii REVOLUȚII americane: Nicio lege și nicio curte nu vor schimba adevărul. În Texas, căsătoria e uniunea dintre un bărbat și o femeie, să fie clar!

Ecourile deciziei prin care Curtea Supremă a SUA a legalizat căsătoriile homosexuale nationwide (la nivel național) par să nu se mai oprească. În timp ce politicienii democrați, în frunte cu candidata Hillary Clinton, salută decizia, republicanii, dar și alți reprezentanți ai administrației se manifestă vehement împotrivă. Astfel, Procurorul General al Statului Texas, Ken Paxton, a

Continue Reading →

Copiii de nota 8 şi oamenii de nota 3

de Raluca ION 160.000 de copii au dat săptămâna aceasta examenul de Evaluare naţională, iar părinţii, bunicii, unchii şi mătuşile lor aşteaptă acum cu înfrigurare notele. Au încercat să îşi dea seama dacă elevii „au făcut” sau „n-au făcut” la testele naţionale, iar acum stau cu sufletul la gură pentru a primi răspunsul la următoarea

Continue Reading →

Care este deosebirea dintre relațiile de dependență și dragoste autentică?

Nu putem stabili o relație emoțională profundă cu alt om altfel decât dobândindu-ne propria autonomie psiholigică. Relațiile de acest fel se disting prin sentimentul de bucurie și libertate ce se revarsă asupra celor din jur de la această pereche, precum și prin profunda percepere a partenerului, prin colaborare și încredere. Motivația întrării într-o asemenea relație

Continue Reading →

Brain fitness

Scriam la începutul anului despre lucrurile făcute pentru prima dată, iar astăzi ne întoarcem la subiect cu o nouă perspectivă. Atunci când experimentăm lucruri pentru prima dată, în creierul nostru se activează activitatea neuronală și dezvoltăm abilități, competențe și reușim să avem o optică diferită asupra lucrurilor pe care le cunoșteam déjà. Acum 50 de

Continue Reading →

A apărut broșura despre admiterea în învâțământul liceal

Autor: Dana Lascu Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat broșura oficială care cuprinde toate informațiile legate de admiterea în învățământul liceal de stat și în cel profesional de stat pentru anul școlar 2015 – 2016! Ea va fi distribuită gratuit tuturor elevilor care termină anul acesta clasa a VIII-a! Broșura cuprinde informații legate de

Continue Reading →

Peste 100.000 de capace de plastic, folosite pentru realizarea unor tablouri SUPERBE care vor fi expuse pe pietonala Mărășești

Strada pietonală Mărășești își schimbă radical înfățișarea, la sfârșitul acestei săptămâni. Asta pentru că strada din centrul orașului se va transforma într-un loc în care vor fi expuse opt tablouri mozaic inedite, realizate din capace de plastic. Ideea le aparține voluntarilor din cadrul Asociației EcoStuff România, care au realizat și podul din sticle de plastic

Continue Reading →

Efectul Zeigarnik și frustrarea lucrului neterminat

Nici nu ai început și deja te gândești la rezultat! În termeni științifici vorbim despre efectul Zeigarnik, funcția creierului nostru care ne programează să terminăm o sarcină începută. De fiecare dată când planificăm acțiuni, vacanțe, vizite ne gândim la momentul în care vom sărbători finalizarea lor cu succes. Atunci când acest lucru nu se întâmplă

Continue Reading →

Dolce & Gabbana: Singura familie este cea tradiţională. Familiile formate din persoane de acelaşi sex nu sunt familii adevărate

Creatorii de modă Domenico Dolce şi Stefano Gabbana, care au dat nume unuia dintre cele mai puternice branduri în domeniu, afirmă că „familiile formate din persoane de acelaşi sex nu sunt familii adevărate.” Parteneri în viaţa particulară timp de 23 de ani, până în 2005, şi parteneri de afaceri în continuare în prezent, cei doi

Continue Reading →

Automotivația – cheia succesului?

Articol scris de Teona Romanescu În general, să te automotivezi pare ușor. Nimic mai fals. Tot în general, oamenii sunt interesați de rezultatele acțiunilor tale, iar felul în care le-ai obținut este ignorat. Acest lucru poate fi, într-adevăr, foarte demotivant . Automotivația este un adevărat puzzle. Sunt multe elemente importante care ajută la completarea acestei

Continue Reading →