– Fizician, cercetător la Institutul de Fizică Atomică –

Îmi doream de mult să fac un interviu cu un fi­zi­cian important al ţării. Unul dintre aceia care tră­iesc printre noi, urmându-şi visul cu înfri­gurare şi ceva mai departe de lumina reflectoarelor unei lumi ades zgomotoasă şi superficială. Şi când l-am întâlnit pe Andrei Dorobanţu, vechi şi onorat cer­cetător de la Institutul de Fizică Atomică de la Mă­gu­rele, am intrat un pic în panică. Vreo două săptămâni, m-am apucat să citesc fizică, după puterile mele de matematician „răspopit”. Apoi, când am început dia­lo­gul, m-am liniştit: interlocutorul meu avea o putere şi o uşurinţă magnetice de a vorbi, dar simplu şi ac­cesibil, despre un tărâm aşa de fascinant şi de spinos cum este Fizica. În acelaşi timp, am înţeles ce zăcă­mânt uriaş de talente avem în România. Un tezaur de creativitate şi de inteligenţă, despre care noi, românii, trebuie să aflăm şi să fim mândri.

Boierii ştiinţei

– D-le Dorobanţu, la rubrica de Lume ro­mâ­neas­că a revistei „Formula AS”, investigăm biografii culturale, curioşi să aflăm mai ales „geneza” de­venirii ulterioare, împrejurarea care decide drumul profesional pe care îl alegem în viaţă. Dvs. cum aţi devenit fizician?

– Nu mi-am descoperit vocaţia pentru fizică în co­pi­lărie. În şcoală, marea mea pasiune au fost literatura şi muzica, mai ales. Dar şi matematica. Apoi, pe mă­sură ce se apropia admiterea la facultate, înclinam tot mai tare spre filozofie. Atunci, tata a fost cel care mi-a luminat viitorul: „Dacă alegi filozofia, nu poţi să faci matematică. Dacă faci matematică, poţi să faci filozofie şi literatură, dar nu poţi să faci fizică. Dar dacă alegi fizica, atunci le poţi face pe toate!”. Bun. Am intrat la fizică, mi-am făcut un grup de prie­teni, dar încă din anul întâi, am fost total nemulţumiţi de condiţiile în care învăţam, şi de laboratoare, şi de cursuri, însă fiind o generaţie de copii cuminţi, ne-am văzut mai departe de carte. Iar în anul doi, ni s-a întâmplat o minune: cursul cu marele profesor Şerban Ţiţeica. Din momentul acela am început să avem ima­ginea a ceea ce este, cu adevărat, fizica. Şi am mai avut şansa şi bucuria ca şi alţi profesori ai noştri să fie monştri sacri ai fizicii româneşti. Am făcut fizică atomică cu d-l Horia Hulubei, mecanică cuantică cu Mihai Gavrilă, unul dintre cei mai fabuloşi profesori pe care i-a avut şcoala românească în general. De atunci, lumea nu a mai fost pentru mine aceeaşi. Tot ce mi-am dorit, la fel ca toţi colegii mei de la secţia de Fizică teoretică a facultăţii, a fost să ajungem la Măgurele, la IFA. Şi am intrat în Institutul de Fizică Ato­mică, tocmai când apăreau cercetători români extraordinari din toate domeniile fizicii. Întâi de toate, Institutul era marcat de trei mari boieri ai ştiinţei româneşti şi internaţionale: Horia Hulubei, Şerban Ţiţeica şi Ion I. Agârbiceanu (fiul genial al marelui pro­zator Ion Agârbiceanu), care în 1934, a obţinut primul efect laser în România, şi al treilea sau al pa­trulea în lume. Eu sunt fericit azi, când văd că în la­boratoarele Institutului colegii mei au aceeaşi ţinută intelectuală ca şi înaintaşii noştri.

Fizicienii şi Mozart

– Simţiţi că aparţineţi unei generaţii de elită a fizicii româneşti?

– Categoric, generaţiile de la Măgurele au cons­ti­tuit o elită! Şi nu doar a fizicii! Spiritul IFA i se da­to­rează total domnului Hulubei şi profesorilor din facultate, toţi autorităţi consacrate în fizică. Aşa că, încă de la fondarea Institutului, noi am fost ocrotiţi de intruziunile politice comuniste. Pentru că eram aleşi numai şi numai după competenţă. Iar IFA şi spiritul de la Măgurele există şi azi şi este ca un duh sfânt! Şi poate că asta se datorează, pe căi ocolite, şi pentru că peste locurile unde s-a clădit IFA, pluteşte un duh încă şi mai vechi. Duhul unui loc încărcat de istorie şi cultură. Să vă spun, de pildă, că primul sediu al direcţiei IFA a fost un castel, Castelul Otteteleşanu, adică Şcoala de fete Otteteleşanu. La care director a fost Slavici, iar profesor a fost însuşi Eminescu. Iar în Parcul IFA, de la începuturi, încă mai exista un lac, care se păstrează şi azi, prins într-o cămaşă de beton. Un lac cu un foişor pe mal, unde Eminescu, se spune, a visat îndelung şi a scris poezia „Lacul”…

– Care e uşa care te duce spre frumuseţea acestui domeniu fascinant, Fizica?

– Marea Fizică este de o frumuseţe copleşitoare! Cum să-i înţelegi frumuseţea? Trebuie s-o laşi să intre în tine. Şi dacă o primeşti cu mintea, dar şi cu sufletul şi inima deschise, atunci Fizica te invadează. Ajungi să gândeşti şi să trăieşti prin ea. Pentru că fizica este o limbă pe care o înveţi. Ai învăţat limba asta şi îţi tra­duci în ea toată lumea din jur. Ca într-o limbă ma­ternă. Dar accesul la copleşitoarea frumuseţe a Fizicii trece prin Cultură. Literatura, muzica, artele frumoase, teatrul, filmul fac şi ele parte din viaţa unui fizician. Şi el nu va pierde nicio ocazie de a ieşi din izolarea laboratorului său. Pe de altă parte, satisfacţia pe care ţi-o dă o descoperire sau o carte specială de fizică e comparabilă cu satisfacţia pe care o încerci în sala de concert sau într-o expoziţie de pictură. Este o satis­facţie estetică. Şi dacă nu ai aceste amândouă cul­turi, şi umanistă, şi exactă, nu-ţi poţi înţelege propria me­serie! Şi poate că fizica îţi activează un link, cu ca­re ai cu totul altă înţelegere asupra unei sonate de Beethoven sau de Mozart. După cum, ascultând Mozart, ţi se luminează ceva din ceea ce tu, ca fi­zi­cian, te chinuieşti să înţelegi.

„«Particula lui Dumnezeu» – coautori la un Premiu Nobel!”

– Să vorbim acum şi despre realizările de azi ale dvs. şi ale fizicienilor români.

– În clipa de faţă, fizica românească trăieşte două dintre cele mai mari şi mai frumoase realizări ale sale, dintotdeauna. Primul este marele laser de la Măgurele, aşa cum este denumit popular de publicul larg. Mai exact, el se numeşte ELI-NP, şi este pilonul de fizică nucleară al unuia dintre cele mai importante proiecte ştiinţifice ale ştiinţei europene – ELI (Infrastructura Lu­minii Extreme). A doua mare aventură a fizicii ro­mâneşti actuale e legată de participarea la marile experimente de la CERN – Organizaţia Europeană de Cercetări Nucleare. La Bucureşti, ELI-NP va fi primul Institut European de Cercetare din România, unde vor opera cele mai puternice lasere din lume şi cel mai pu­ternic accelerator de particule gamma.

Citeste mai departe aici.