Autor: Remus Sime.
In anul 2012 porneam cu entuziasm un proiect intitulat “Alerg pentru o cauza”. Proiectul presupunea alergarea de catre mine a maratonului din Viena, din 15 aprilie 2012, iar alergarea maratonului sa fie dedicata unei cauze.
Aceasta cauza a fost strangerea de bani transformati mai apoi in 7 burse anuale a cate 1200 lei, 2 burse partiale a cate 600 lei si 12 premii speciale, toate acordate unor elevi merituosi din cadrul Colegiului Samuil Vulcan din Beius, judetul Bihor, liceu in care am studiat si eu.
In anul 2013 am continuat proiectul cu editia a doua, de data aceasta alegand un traseu mai de anduranta: am alergat 200 de kilometri, intre Timisoara si Beius, pe parcursul a 4 zile, in fiecare zi parcurgand aproximativ 50 km.
Banii adunati in urma acestei a doua editii au fost folositi pentru acordarea a 7 burse anuale de cate 1200 lei catorva elevi meritorii de liceu, din cadrul Colegiului National Samuil Vulcan din Beius.
In anul 2014 am organizat o stafeta de alergare de 2 zile, pe distanta de 200 km, intre Timisoara si Beius.
Cu ajutorul alergatorilor si a donatorilor, am reusit impreuna sa acordam 10 burse de studiu, la care s-au adaugat ulterior alte 9 burse, multumita colegilor inimosi de la serviciu, fiecare bursa in valoare de 1200 lei.
Anul aceste organizam a patra editie a proiectului Alerg Pentru O Cauza. Continuam idea de anul trecut cu stafeta in alergare pe acelasi traseu de 200 de kilometri, intre Timisoara si Beius. Stafeta va porni sambata 19 septembrie ora 9:00 din Parcul Botanic din Timisoara si se va sfarsi duminica 20 septembrie, in centrul Beiusului, la ora 16:30.
Dorim astfel sa dam sansa fiecarui om care doreste sa sustina proiectul sa faca mai mult decat a dona pentru burse: acum puteti alerga impreuna cu noi pentru burse.
Citeste mai departe aici.