Autor: Radu Paraschivescu

Dacă profesoara Cristina Tunegaru s-ar fi mulţumit să spună că „Baltagul” lui Mihail Sadoveanu nu e o lectură pentru elevii de gimnaziu şi ar fi apăsat pe cuvântul „gimnaziu”, nu prea ar fi avut cine şi ce să-i reproşeze. Într-adevăr, „Baltagul” nu e pe înţelesul şi pe gustul unui elev 14 ani. Are origini, trimiteri, simboluri şi aluzii desluşibile mai degrabă la sfârşitul liceului decât în clasa a opta. Însă Cristina Tunegaru (tu)neagă „Baltagul” pe de-a întregul şi vede în el o invitaţie la violenţă domestică pentru minţile fragede care-l parcurg. Asta deja mută discuţia în alt plan, în care chestiunea nu ţine de complicaţiile receptării unui asemenea text pentru un elev de gimnaziu (limbaj arhaizant, descrieri de natură uneori plicticoase, dialoguri tipice unei societăţi tradiţional-conservatoare etc), ci de potenţialul mimetic al elevilor care presupun că arta se inspiră negreşit din viaţă. „Viaţa e sursa”, vorba personajului jucat de Mircea Diaconu în scheciul „N-am găsit altă rimă”, alături de Toma Caragiu. Dincolo de meritele „Baltagului”, pe care, în faţa oglinzii, s-ar putea ca nici măcar Cristina Tunegaru să nu le conteste, se impun câteva gânduri.

1.Elevii de gimnaziu de azi nu seamănă câtuşi de puţin cu omologii lor din anii 1970. Ritmul de emancipare e colosal. Un elev de 14 ani de astăzi e mai dezgheţat decât un student de acum trei decenii, la fel cum un copil de 7 ani are în prezent deprinderi şi dexterităţi de negândit înainte de 1989. Orizontul elevului de azi – fie el de şcoală primară, gimnaziu sau liceu – se lărgeşte mult mai repede decât cel al elevilor predecembrişti. A apărut internetul, s-au ivit reţelele de socializare şi, poate cel mai important, ni s-a redat libertatea.

2. Pusă în ecuaţie cu înlesnirile tehnologice, această libertate contribuie la dezvoltarea şi la rafinarea discernământului. La adulţi, dar şi la elevi. Siliţi până în 1989 să accepte dogma şi propaganda comunistă care te învăţa să elogiezi sărăcia şi să aplauzi abjecţia, oamenii lui 2017 pot să gândească liber, cu mintea lor, să vadă filme, să asculte jazz în cluburi de noapte, să citească orice doresc, să călătorească unde vor sau măcar unde le permite buzunarul. În condiţiile unui discernământ din ce în ce mai bine exersat, elevii încep, cu ajutorul profesorilor, să distingă între realitate şi ficţiune şi nu conchid că întâmplările din cărţi sunt indigouri ale realităţii. Arta nu e xerox, la fel cum sărutul nu e transfer de microbi. Altfel spus, e greu de crezut că un elev va citi „Baltagul” în şcoală, iar consecinţa va fi că peste câţiva ani îşi va bate nevasta sau îi va crăpa capul cu toporul vecinului. Dacă am crede asta, ar trebui să credem şi că elevii care citesc „Harry Potter” încearcă să zboare pe mături, să fure din magazinele de dulciuri, să treacă prin ziduri şi să plece cu trenul de la peronul 9 şi trei sferturi.

Citeste mai departe aici.