Să găsești ceva în care să crezi cu adevărat nu este ușor deloc, mai ales într-o lume aproape condusă de materialism și tehnologie. Cu toate astea, partea spirituală nu trebuie ignorată deloc, pentru că ea ne ajută să ne dezvoltăm psihic, moral și să creștem, în adevăratul sens al cuvântului. Pentru a fi fericiți și pentru a ne simți împliniți, trebuie să avem un set de principii după care să ne ghidăm. Iar aici nu ne referim la ceva strict, căci fiecare poate avea un alt set de credințe, dar există câteva universal valabile, care, dacă vor fi respectate, vei fi surprins să descoperi că te simți cu adevărat bine tot timpul.
Iată, așadar, care sunt acelea:
1. Întotdeauna să-i ajuți pe ceilalți
Și să nu aștepți nimic în schimb. Este foarte important să acorzi ajutorul celor care au nevoie de tine, mai ales dacă vorbim de familie și prieteni, dar și de persoane străine. Pentru că doar așa vei înțelege, cu adevărat, ce înseamnă să faci bine altuia. Și cât de mult te ajută pe tine acest lucru. Beneficiile sunt multe și nu pot fi explicate prin cuvinte, trebuie să simți pe propria piele sentimentul de împlinire și apoi nu vei mai dori să te oprești din a face acest lucru. Iar dacă te simți îngrijorat că binele nu ți te va întoarce, stai liniștit, căci va veni înzecit înapoi la tine.
2. Admite că nu ai mereu dreptate
Recunoaște, nu te cheamă Google și nici Enciclopedie nu ți se zice, așadar, nu ai întotdeauna dreptate. Oricât de mult ne-ar plăcea să ne impunem punctul de vedere și să demonstrăm că ceea ce susținem noi este mereu varianta adevărată sau câștigătoare, trebuie să admitem atunci când greșim. Da, este foarte tentant să fii recunoscut drept cel care le știe pe toate și cel care nu greșește, însă aroganța nu este deloc un punct forte și mai bine renunți la ea. Lasă-i pe alții să te laude când ai dreptate și recunoaște singur atunci când te înșeli. Asta înseamnă să fii un om corect.
3. Eșecul nu înseamnă sfârșitul lumii
Chiar dacă atunci când ți se întâmplă este greu să crezi altceva, eșecul nu înseamnă sfârșitul lumii. Dimpotrivă, înseamnă că ai ocazia să o iei de la capăt, să începi ceva nou, cu forțe proaspete. Iar dacă nu merge nici așa, nu-i nimic, o poți lua de la capăt de câte ori vrei tu. Am spus de câte ori vrei, nu de câte ori poți, tocmai pentru a înțelege că totul ține de voință. Te-ai trezit jos, cu fundul în pământ? Nu-i nimic! Cu toții am fost acolo. Și vom mai fi, cu siguranță. Importantă este atitudinea pe care o vei avea când te lovești de eșec, iar aceasta trebuie sa fie una relaxată. Râde și mergi mai departe. Totul va fi bine.
4. Respectă-i pe ceilalți
Și, implicit, vei fi respectat. Iar dacă nu, măcar vei ști că tu ai fost corect. Respectul față de ceilalți este ceva de bun simț și educație. Dar, din păcate, nu toți știu cum să îl acorde sau în ce moment. Respectul se acordă întotdeauna, indiferent de situație. Iar dacă vorbim de o situație în care te contrazici cu cineva sau ai un conflict, încearcă să nu îți încalci principiile și să te comporți la fel.
5. Învață să spui “Mulțumesc”
În orice situație și orice împrejurare, un „mulțumesc” poate schimba lumea. Este foarte important să le arăți celorlalți aprecierea ta și mulțumirea pentru lucrurile care ți se întâmplă și pentru ajutorul pe care ți-l oferă. Spune-l cu drag și sinceritate, iar efectele vor fi cu atât mai pozitive: zâmbete, apreciere din partea celorlați, dovada că ești educat frumos și un sentiment de împlinire care îți va fi pe plac.
Citeste mai departe aici.