Am aflat!

Am aflat!

Nu întotdeauna am ales bine, nu întotdeauna am fost liber să aleg. Am încurcat drumurile, căile, cărările. M-am uitat, am văzut şi am priceput. Dar drumu-i lung şi împlinirea-i departe. Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt. (Grigore Leşe)
"Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă"

Tot mai multe persoane tinere din vestul ţării, diagnosticate cu cancer la plămâni. Cum ne afectează ţigările şi aerul poluat

De Adriana Mîț –

Semnal de alarmă tras de un medic timişorean. Tot mai multe persoane tinere din vestul ţării sunt diagnosticate cu cancer la plămâni. Din păcate, pentru că plămânul nu doare, mulţi dintre pacienţii care suferă de o astfel de boală află că sunt în fază terminală, motiv pentru care se pot face prea puţine lucruri pentru ca viaţa să le fie salvată.

“Cam după zece ani de zile, orice fumător face un grad de enfizem pulmonar, care se dezvoltă în BPOC. Cam unul din patru BPOC-işti fac cancer pulmonar sigur, 100 %. Mai nou, cancerul pulmonar l-am întâlnit mai des decât viroza respiratorie. Pentru că plămânul nu doare, o parte din pacienţii nou diagnosticaţi vin în fază terminală, vin pentru tratament paliativ sau chimioprofilaxie care îi ajută o lună, maxim două. Şi mai ales persoanele diagosticate cu cancer pulmonar sunt din ce în ce mai tinere”, avertizează Cristian Oancea, medic pneumolog în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara.

Citeste mai departe aici.



Comentarii prin Facebook

Nici un mesaj.

Scrie un mesaj

Facebook