Am aflat!

Am aflat!

Nu întotdeauna am ales bine, nu întotdeauna am fost liber să aleg. Am încurcat drumurile, căile, cărările. M-am uitat, am văzut şi am priceput. Dar drumu-i lung şi împlinirea-i departe. Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt. (Grigore Leşe)
"Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă"
Timișoreanul Sorin Scurtulescu, pe podium într-un top al artiștilor români contemporani

Timișoreanul Sorin Scurtulescu, pe podium într-un top al artiștilor români contemporani

„Top 220 Romanian Artists” îi cuprinde pe unii dintre cei mai influenţi artişti români contemporani, printre care Constantin Flondor, Dan Perjovschi, Ciprian Mureşan, Victor Man, Mircea Cantor, Adrian Ghenie, Ion Grigorescu, Bogdan Vlahuţă, Şerban Savu sau Marius Bercea. Pictorul timişorean Sorin Scurtulescu a fost inclus, pe poziția a doua, în această inedită listă realizată de publicaţia Modernism.ro (tabloid de artă & stil), iar din 8 noiembrie este prezentat la rubrica Artist of the Month (Artistul lunii).

Născut la Timişoara în 25 mai 1979, Sorin Scurtulescu este membru al grupului de pictură NOIMA, împreună cu Andrei Rosetti, Ciprian Bodea, Dan Gherman şi Cosmin Frunteş. Începând din 1997, a studiat pictura cu Constantin Flondor la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara şi cu Geoff Morten la universitatea engleză din Sunderland. A obţinut o bursă postdoctorală „Vasile Pârvan”, care i-a permis ca între anii 2010 şi 2012 să studieze pictura la Accademia di Romania din Roma. Începând din anul 2005 a expus în galerii timişorene, la Bucureşti, dar şi la Heidelberg, Veneţia şi Roma. Anul trecut a avut o expoziţie personală, „Roma corp urban”, la muzeul de artă timişorean.

Actualmente, artistul realizează toate picturile în cadru nocturn. Legat de picturile recente, artistul mărturiseşte: „Cercetarea imaginii nocturne am început-o în anul 2011 pictând noaptea pe străzile şi colinele din Roma.

Citeste mai departe aici.



Comentarii prin Facebook

Nici un mesaj.

Scrie un mesaj

Facebook