Am aflat!

Am aflat!

Nu întotdeauna am ales bine, nu întotdeauna am fost liber să aleg. Am încurcat drumurile, căile, cărările. M-am uitat, am văzut şi am priceput. Dar drumu-i lung şi împlinirea-i departe. Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt. (Grigore Leşe)
"Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă"
Sfânta Parascheva de la Iași

Sfânta Parascheva de la Iași

La Iasi, in acest ceas de seara inca, sfantul ei trup se afla pe un postament inalt, un baldachin in fata catedralei. Lumea, la lumina lumarilor aprinse in numar mare in jurul sfintei sale racle, se pleaca si saruta cu evlavie sfantul ei trup.

De ce arata cinste unui trup mort? Asa se intreaba unii. Frati crestini, noi, oamenii, crestinii indeosebi – si toti oamenii sunt, cu o anumita masura, fiii lui Dumnezeu – noi, oamenii avem aceasta calitate deosebita, suntem temple vii ale Duhului Sfant. Sufletul nostru e legat de acest templu dumnezeiesc, in el locuieste Dumnezeu, daca Il primim. Daca Il dam afara, ramanem goi de El, numai noi ramanem. Sfantul Pavel spune asa:„Nu stiti voi oare ca sunteti templele Duhului Sfant?”Si mai adauga: „Daca va profana cineva acest templu al lui Dumnezeu care este in voi, il va sfarama Dumnezeu”, adica il va parasi (…).

De ce trupul sfintei Paraschiva, al sfintei Filofteia, al Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Dimitrie Basarabov ca si al Sfantului Grigorie de la Bistrita, „olteanul”, de ce sunt trupuri neputrezite? Sunt asa, pentru ca toata viata lor au lucrat asupra trupului, indumnezeindu-l. Harul dumnezeiesc care este in fiecare din noi de la botez lucreaza in noi, daca noi stam deschisi. Asa cum daca inchizi porii de pe mana sau de pe trupul tau te sufoci, asa se intampla daca ne inchidem la venirea harului asupra noastra, a acestei energii dumnezeiesti. Daca suntem deschisi, cum a fost placut lui Dumnezeu de veacuri, harul intra in noi, lucreaza in noi, ne lumineaza si pregateste, indumnezeieste acest corp de lut care e trupul nostru. Din oameni stricaciosi, din trupuri care putrezesc si pe care le mananca viermii, cum stim cu totii, trupurile acestea raman nestricacioase, raman cu adevarat temple ale Duhului Sfant, in care locuieste Dumnezeu, acolo, in ele, chiar si dupa moarte. Asa se intampla si cu acest corp al sfintei Paraschiva, ale carei moaste le aflam la Iasi si a carei icoana este inaintea ochilor nostri aici. Deci sfintii sunt temple ale Duhului Sfant, sunt vase alese ale lui Dumnezeu – care intretine mereu acest oxigen dumnezeiesc, am putea spune, care mentine aceasta prospetime a vietii duhovnicesti in ei [si] in noi, daca ramanem deschisi la lucrarea Lui in noi.

Cum au ajuns Sfanta Paraschiva si toti sfintii in aceasta stare de indumnezeire? Asa cum spune Scriptura: „Nu stiti ca sunteti dumnezei?” – dumnezei creati, asa sunt oamenii. Insa noi facem invers, nu acceptam aceasta menire a noastra. Ce-au facut ei de au ajuns asa? Au trait intelepteste, au trait cumpatati, au fost omenosi, au fost smeriti, si-au cunoscut masura propriei lor fiinte. Nu s-au crezut mai mult sau mai putin decat erau cu adevarat si tot ce au primit, au primit ca din afara – de la oameni, de la parinti, de la mediul in care traiau, in care [si noi] ne dezvoltam si ne adunam cunostinte – si de la Dumnezeu Care [pe toti] ne intretine mereu, Care este insasi viata noastra. Si, ca sa se poata mentine acest echilibru statornic in viata – singuri nu putem, ca ies patimile din noi si ne prabusim – e nevoie sa tinem legatura mereu cu acel Cineva care este mereu prezent in preajma noastra.

Un exemplu foarte banal vreau sa va spun. Mergi in tramvai si adeseori e multa aglomeratie si daca nu te tii de cate un scaun sau de bara de sus, asa te talazuieste incat poti sa cazi. Daca te poti tine macar de bara de sus, oricat te-ar indemna, ai un sprijin, stai acolo chiar daca te rotesti imprejurul acestei maini suspendate. Asa este viata crestina, daca avem un sprijin, un suport deasupra noastra, viata ne talazuieste cum stiti, insa oricat ne-ar talazui, daca avem un sprijin, un suport prin care sa se scurga aceasta energie in noi, rezistam.Sfintii martiri erau arsi pe rug, o movila de lemne uscate ardea acolo, se topea carnea si ardeau oasele lor si ei cantau. Sfanta Perpetua era in arena, era ridicata in sus si trantita intr-o parte si in alta de o vaca salbatica si cand s-a terminat aceasta cumpana grea a intrebat-o cineva: „Cum te simteai atunci?” – „Eram vesela, Hristos patimea in mine”.

Asadar noi toti suntem temple ale Duhului Sfant, locasuri, unelte ale Dumnezeului celui viu, totdeauna prezent in viata noastra. Daca cineva are de-a lungul vietii lui o ispita, o aventura ca fiului risipitor din Evanghelie si o ia pe calea gresita si ajunge (…) din prapastie in prapastie, ajunge mai jos, intr-o decadere mai mare, daca totusi se roaga pentru el cineva sau el insusi se roaga si vine in mintea si in inima lui duh de pocainta, de intoarcere catre Dumnezeu [si] se intoarce, Dumnezeu il primeste. Daca isi continua aceasta stare de umilinta, de recunoastere a pacatelor sale, Dumnezeu il spala si ii curata tot si ramane inaintea Lui curat si luminos si poate ajunge la o viata de sfintenie.

Parintele Sofian Boghiu
Sursa articolului aici.



Comentarii prin Facebook

Nici un mesaj.

Scrie un mesaj

Facebook