Am aflat!

Am aflat!

Nu întotdeauna am ales bine, nu întotdeauna am fost liber să aleg. Am încurcat drumurile, căile, cărările. M-am uitat, am văzut şi am priceput. Dar drumu-i lung şi împlinirea-i departe. Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt. (Grigore Leşe)
"Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă"
Se pregătește Marșul pentru Viață de la Timișoara – un eveniment simultan la nivel național

Se pregătește Marșul pentru Viață de la Timișoara – un eveniment simultan la nivel național

Scris de Valentin Rusu

Marşul Naţional pentru Viaţă va avea loc, simultan, în mai multe oraşe din ţară, inclusiv în Timişoara, în 21 martie 2015. Organizatorii invită de pe acum toţi simpatizanţii mişcării să li se alăture, iar celor în al căror oraş nu este organizat un astfel de marş, iniţiatorii evenimentului le cer să ia iniţiativa şi să pună pe picioare un astfel de marș.

Bisericile, organizaţiile creştine, cele pro-vita şi pro-familia din România lansează un nou apel tuturor celor interesați de a organiza în data de 21 martie 2015 Marşul naţional simultan pentru Viaţă în oraşele ţării.
“Invităm de acum pe toţi simpatizanţii mişcării, pe toţi cei care au înţeles miza majoră a respectării dreptului la viaţă al fiecărui om pentru o naţiune care doreşte dreptate socială, prosperitate şi viitor! Evenimentul este unic, într-o singură zi în toate oraşele participante, cu moto-ul Fiecare viaţă este un dar! şi va fi încadrat de o Săptămâna pentru Viaţă în perioada 18-25 martie 2015”, susţin organzatorii marşului.

Oraşele care și-au anunțat participarea la acțiune până la ora actuală sunt: Bistriţa, Dorohoi, Cluj-Napoca, Galaţi, Deva, Hârlău, Iaşi, Paşcani, Piatră-Neamţ, Bacău, Târgu-Jiu, Constanţa, Timişoara, Zalău, Aiud, Albă Iulia, Ocna Mureş, Arad, Braşov, Buzău, Câmpia Turzii, Turda, Sf. Gheorghe, Târgovişte, Craiova, Giurgiu, Ploieşti, Satu Mare, Fălticeni, Vicovu de Sus, Lugoj, Slatina, Corabia, Drăgăneşti-Olt, Balş, Caracal, Călăraşi, Suceava, Oradea, Mediaş şi Năsăud.

„Din dorinţa de a salva vieţile de copii de la avort, cu eforturi uriaşe, având în vedere situaţia României, Marşul pentru Viaţă (MPV) a devenit un eveniment naţional extrem de important pentru întreagă societate românească”, accentuează Alexandra Nadane, purtător de cuvânt al evenimentului la nivel naţional.

Deşi se organizează o dată pe an, “Marşul pentru viaţă reuşeşte să adune mii de oameni care aleg să se dedice protejării şi promovării vieţii şi, ceea ce este deosebit de important, MPV determină schimbarea treptată a unor atitudini şi mentalităţi pro-avort adânc înrădăcinate în cultura noastră contemporană. Am înţeles MPV nu numai ca protest şi atenţionare, ci şi ca o acţiune educativă şi formatoare, pentru cei care participă (la fiecare MPV apar oameni care nu au mai fost implicaţi în mişcarea pentru-viaţă sau nici măcar nu aveau convingeri pentru-viaţă până atunci!) şi pentru întreaga societate”, susţin organizatorii.

Citeste mai departe aici.



Comentarii prin Facebook

Nici un mesaj.

Scrie un mesaj

Facebook