Am aflat!

Am aflat!

Nu întotdeauna am ales bine, nu întotdeauna am fost liber să aleg. Am încurcat drumurile, căile, cărările. M-am uitat, am văzut şi am priceput. Dar drumu-i lung şi împlinirea-i departe. Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt. (Grigore Leşe)
"Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă"
Revoluția sexuală a luat-o razna – Partea a II-a (de Stephen Baskerville)

Revoluția sexuală a luat-o razna – Partea a II-a (de Stephen Baskerville)

De Guest Post
Prima parte aici.

Scopul nu este să relatezi o infracțiune, ci să creezi o isterie contra unor oameni mult mai puțin vinovați ca Weinstein

Scopul nu este să relatezi o infracțiune, ci să creezi o isterie care poate fi folosită împotriva unor oameni cu mult mai puțin vinovați decât pare să fie Weinstein. Weinstein va trebui să-și pledeze cauza. Dar odată ce procedurile acestea sunt în vigoare – ca rezultat al isteriei de la același Hollywood și aceeași cultură media care a creat problema, ele pot fi folosite contra unor nevinovați.

Chiar și dincolo de studenții de la universitate, din care puțini vor vedea vreodată interiorul unei pușcării, alte ținte își pierd vlaga dincolo de gratii din cauza zelului istericilor sexuali – și a tăcerii altora.

Acum, că secretarul DeVos a făcut să fie sigur, comentatorii conservatori – care ani de zile au rămas muți, pentru că puțini și-au riscat carierele și reputația ca să vorbească – ies acum din ascunzișuri ca să își trâmbițeze virtuțile. Chiar și National Review [1], care ani de zile s-a uitat studios în altă parte în fața nedreptății flagrante sau chiar i-a susținut pe isterici, a descoperit deodată că vânătoarea de vrăjitoare despre care li s-a spus de atâția ani este reală.

Dar dovada nou-găsitei virtuți va fi văzută în modul în care răspund altei, mai gravei injustiții și vânători de vrăjitoare încă dezvoltată de industria feministă a victimizării. Bărbații din armată sunt în mod similar subiecte unor acuzații umflate de „hărțuire sexuală” și urmăriți până la excludere din profesie, precum Brian Mitchell, Martin Van Creveld și alții au documentat, dacă nu cumva sunt mai întâi devastați în tribunalele de divorț.

În fapt, chiar și păcăleala cuprinzătoare a violului este doar una dintr-o serie de vânători de vrăjitoare generate de lobby-ul sexual radical:

I. În ciuda a numeroase expoze-uri începând cu anii 1980, acuzații intenționat false de abuzare sexuală a unor copii din partea unor părinți aleși pe criterii politice sunt încă scăpate de sub control: părinți creștini, familii care își educă copiii acasă,tați care au divorțat involuntar sau orice alți părinți. Și aici vedem politica acuzației, suspendarea protecției unui proces corect și amprentele radicalilor. Precum avocatele feministe ale căror salarii sug banii publici de la Departamentul Educației și educarea studenților din universitățile de stat, legiuitorii feminiști și lucrătorii din servicii sociale lansează acuzații la fel de lipsite de temei pentru confiscarea de către guvern a copiilor de lângă părinți. La fel ca și acuzațiile de viol din universități, fals după fals, poveste de groază după poveste de groază, au avut puțin impact asupra barajului de acuzații fabricate.

II. Acuzațiile sistematice de „violență domestică” constituie ceea ce avocatul David Heleniak numește „fiasco-ul unui proces echitabil”. El identifică 6 moduri distincte în care un proces echitabil este negat (și mai sunt și altele). Și aici, agresiunile sunt sancționabile în fiecare jurisdicție de pe Pământ. Dar „violența domestică” nu are nimic în comun cu atacul mai mult decât are „violul de campus” în comun cu violul adevărat. Este o altă coliziune politizată între radicali și asociațiile de barouri care câștigă salarii enorme de pe urma negării unui proces corect americanilor nevinovați care nu dețin nicio platformă de a se apăra. În vocabularul feminist, „violența domestică” poate însemna orice de la insultă verbală la refuzarea solicitărilor financiare. Aproape niciodată aceste procese nu se desfășoară în curțile cu juri și – cel mai uimitor dintre toate – nimeni nu este niciodată achitat.

III. Acuzațiile de neplată a pensiei alimentare constituie poate cea mai vicioasă formă de vânătoare de vrăjitoare și înșelătorie, unde procesul echitabil este inexistent. Audierile pe bandă rulantă durează adesea 1-2 minute și bărbații sunt condamnați la închisoare cu anii. Mulți nu primesc dreptul la nici un martor dar sunt condamnați „cu celeritate”. Conform cu Conferința Națională a Legislativelor Statale[2], tații acuzați trebuie să își demonstreze nevinovăția împotriva unor acuzații nespecificate, fără consiliere juridică și fără juriu. Cel mai înspăimântător este că nu există nicio statistică publică a sancțiunilor cu închisoarea.

Spre deosebire de acești bărbați (și de aceste femei), cei precum Harvey Weinstein (Bill Cosby, Julian Assange etc.), plus studenții și militarii care se dedulcesc la relații sexuale pasagere și-o caută, probabil, și o și primesc. Putem înțelege din punct de vedere teologic trauma lor: deși primesc o pedeapsă injustă de la justiția umană, ei sunt, cu dreptate, sancționați de Dumnezeu. Acest principiu teologic ar putea ajuta pe unii să distingă un curs corectiv nu doar pentru propriul comportament, dar și pentru problema politică în sine. Ar putea foarte bine să transmită bărbaților mesajul că, volens-nolens, ei sunt inevitabil cei făcuți responsabili și că, deci, este la latitudinea lor să-și exercite discernământul moral (și politic?).

Liderii creștini au abandonat discursul biblic pentru a-și „semnaliza virtuțile”

Încă și mai semnificativ, aceste argumente nu au fost puse în discuție de nici un lider religios, pentru că aceștia pur și simplu evită fie și să privească în direcția unor asemenea conflicte deși subiectul moralității sexuale pare să fie chiar în ograda lor. Atât sunt de intimidați liderii creștini încât nu vorbesc aproape niciodată de „desfrâu” sau „adulter” (și nici de „păcat” prea mult), chiar și în bisericile lor. Așa încât și ei încearcă acum să se salveze de la irelevanță sărind în trenul din care își semnalizează propria virtute ideologizată.

Astăzi este mult mai probabil să auzim o predică despre „hărțuirea sexuală” sau „misoginie” decât despre desfrâu sau adulter, în ciuda uriașelor consecințe sociale și economice generate de nașterile în afara căsătoriei. Ironic, chiar ei îmbrățișează acum exact acuzațiile „auto-îndreptățitoare” pe care au încercat ani de zile să le respingă.

Însă principiul teologic cu greu poate justifica pedeapsa cvasi-infracțională. Desigur, orice guvern secular trebuie să distingă între păcat și infracțiune, la fel cum vechile standarde religioase distingeau sfere legitime ale lui Cezar și Dumnezeu. Ironic, tocmai radicalii seculariști sunt cei care substituie acum moralei o nouă formă de teologie politică, o modalitate cvasi-teocratică de abordare a eticii sexuale.

Citeste mai departe aici.



Comentarii prin Facebook

Nici un mesaj.

Scrie un mesaj

Facebook