Am aflat!

Am aflat!

Nu întotdeauna am ales bine, nu întotdeauna am fost liber să aleg. Am încurcat drumurile, căile, cărările. M-am uitat, am văzut şi am priceput. Dar drumu-i lung şi împlinirea-i departe. Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt. (Grigore Leşe)
"Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă"
Omul este om de la conceptie

Omul este om de la conceptie

Autor prof. Jérôme Lejeune

Jérôme Lejeune s-a nascut la 13 iunie 1926 la Montrouge, intr-o familie de intelectuali. De la inceputul anilor ’50, s-a ocupat de studierea influentei radiatiei ionizante asupra organismului uman. La sfarsitul anilor ’50, a descoperit ca sindromul Down este provocat de o aberatie cromozomiala – trisomia a 21 de cromozomi, fapt pentru care a fost decorat cu Premiul Kennedy, in 1962. A fost pionierul unor directii fundamentale in genetica, cum ar fi genetica matematica, influenta radiatiei ionizatoare asupra genelor, imbatranirea precoce, liniile cancerului, evolutia clonala etc. Jérôme Lejeune a fost primul sef de catedra de genetica fundamentala in Franta, membru al mai multor academii de stiinta, detinatorul mai multor premii stiintifice. A murit la Paris, la 3 aprilie 1994, la 67 de ani.

Discursul prof. Jérôme Lejeune la Conferinta „Omul, religia si cultura”, Tallin, Estonia, 29 mai 1993. Autor: I.I.Guzov.

In loc de introducere

Am avut ocazia de mai multe ori sa intru personal in contact cu geneticieni de marca, ca profesorul Kleinfelter (descoperitorul sindromului cu acelasi nume) si profesorul Jérôme Lejeune (1926-1994), parintele citogeneticii moderne, cercetator, descoperitorul naturii cromozomiale a sindromului Down. Pe profesorul Lejeune l-am cunoscut in 1992, la Moscova, dupa aceea, ne-am mai intalnit la Houston, in aprilie 1993. Apoi, peste un an, m-a contactat Alexandr Havard, descendentul unei familii de emigranti rusi, care facea naveta intre Paris si Helsinki, si care mi-a comunicat ca profesorul Lejeune a murit, in aprilie 1994. Alexandr a tradus in limba rusa discursul profesorului Lejeune pe problema relatiei etice a omului cu embrionul uman si l-a propus spre publicare unor publicatii rusesti. Am corectat anumiti termeni ai acelui referat si documentul a fost publicat, intr-un tiraj nu prea mare de catre Asociatia „In sprijinul maternitatii”.

Cardinalui Fiorenzo Angelini a propus, la Adunarea Generala a Academiei Pontificale pentru Viata din februarie 2004, initierea procesului de beatificare a geneticianului Jérôme Lejeune, primul presedinte al acestei institutii. Papa Ioan Paul al II-lea vorbea, in 1999, despre Lejeune ca „a dorit cu fermitate aceasta noua institutie, aproape ca pe un testament spiritual, pentru apararea vietii umane, intrevazand amenintarile tot mai numeroase ce se conturau la orizont”. (Catholica.ro, februarie 2004)

Cu multi ani in urma, intr-un An International al Femeii, trebuia sa prezint o comunicare la Bucuresti, la o conferinta de presa, la care am participat in calitate de membru al delegatiei Vaticanului. Era multa lume acolo – jurnalisti, fotografi etc. Unul dintre acestia s-a ridicat si m-a intrebat: „Cand spuneti ca trebuie sa respecti orice fiinta umana, chiar si pe cea mai mica, spuneti asta pentru ca sunteti catolic?”. Am intrebat un episcop, de fapt conducatorul delegatiei noastre: „Monsenior, pot sa raspund deschis si direct?” Si el mi-a spus: „Da, puteti”. Am raspuns, intrebandu-ma pe mine, de fapt: „Daca Biserica – si ea, slava Domnului, nu o face – dar daca Biserica ar spune: da, embrionul uman poate fi nimicit in uterul mamei, deoarece acesta inca nu este o fiinta umana, atunci nu as mai fi fost catolic, si, in acest caz, din motive pur stiintifice”. Interesant este ca presa a ignorat aceasta declaratie a mea, dar cei interesati pot sa verifice ca am spus anume asa si voi explica de ce.

Am spus „din motive pur stiintifice” pentru ca, in prezent, in lume, s-a raspandit un soi de obscurantism de tip nou: cu cat mai mult aflam despre genetica, cu atat mai mult lumea pare ca ignora natura umana. Afland mai multe despre gene, cromozomi, embriologie, intelegem tot mai putin ce inseamna omul. Nu pot sa fiu de acord cu aceasta prostie. Nu pot sa cred ca, dezvoltand o anume stiinta, extinzandu-ne cunostintele despre un anumit domeniu – fapt sugerat zilnic de mass-media -, in acelasi timp, putem fi partasii acestui tip de obscurantism, de care vorbeam. Datoria oamenilor de stiinta este sa spuna lumii: nu credeti in ceea ce vi se sugereaza, studiati cartile de specialitate, faceti cunostinta direct cu ceea ce spune stiinta si o sa intelegeti mai profund ce a spus un scriitor american cunoscut candva (Oliver Wendell Holmes – nota I.I. Guzov), dupa aparitia cazului lui Dredd Scott. El a declarat: „Omul este om si din nou om”. Aceasta fraza punea capat sclaviei in America. (In sentinta data in cazul lui Dredd Scott, in martie 1857, se afirma: „Curtea Suprema a SUA stabileste ca, in conformitate cu Constitutia americana, negrii se afla in afara legii.” Unsprezece ani mai tarziu, dupa razboiul civil, aceasta greseala a fost corectata prin modificarile 13 si 14 aduse Constitutiei).

Deci, trebuie sa ne punem intrebarea: ce inseamna viata umana? Nu intentionez sa merg prea departe, sa citesc o lectie din cursul de genetica a omului, cu toate acestea, va trebui sa ating acest subiect. Sa incerc sa-l fac mai pe intelegerea celor neavizati. O sa incep cu un experiment simplu, pe care-l fac de fiecare data cand plec peste hotare: ca profesor de genetica, ma grabesc sa vizitez doua locuri: o universitate si o gradina zoologica. Din astfel de experimente poti sa inveti multe… La universitati, intalnesc adesea oameni de stiinta, care se mai intreaba: nu cumva animalele au fost propriii lor copii, in diverse stadii de dezvoltare? Insa, la gradina zoologica, n-am vazut niciodata un cimpanzeu care sa se intrebe: nu cumva copiii mei vor deveni vreodata profesori universitari?! Pe baza acestor observatii, mi s-a format impresia ca intre natura umana si natura unui cimpanzeu, sa spunem, exista o anumita diferenta.

Stiinta ne explica, cu ajutorul studierii sirurilor lungi de ADN, ca exista, intr-adevar o diferenta. Desi nici un animal din lume, chiar si cimpanzeul, nu este asemanator intrutotul omului, trebuie sa recunosc ca, in discutiile cu unii colegi de-ai mei, observ o chestiune stranie: unii dintre ei considera ca, atunci cand se aflau in uterul mamei lor, erau cimpanzei. Acum, cand sunt deja adulti, nu stiu daca le va mai placea sa-i numeasca cineva „cimpanzei”. Ei se considera oameni, dand impresia ca si-au modificat specia. Insa acest lucru nu este posibil: specificul creierului uman exista chiar de la inceputul dezvoltarii organismului.

Incerc sa va fac o impresie generala asupra acestei chestiuni. Capul unui spermatozoid (celula sexuala masculina) este purtator de informatie genetica din partea tatalui, informatie ce incape cu usurinta pe varful unui ac. In interiorul capului spermatozoidului, exista o molecula de ADN sub forma de banda. Lungimea medie a acestei molecule este de aproximativ un metru, insa ea este impartita in 23 de segmente, fiecare dintre ele fiind atat de complicat rasucit intr-o super-super-superspirala, incat, in final, arata ca o mica bagheta, care se numeste cromozom. In ceea ce priveste ovulul, in el exista de asemenea un metru de ADN, care comporta informatii genetice si este de asemenea impartit in 23 de segmente rasucite foarte complicat. Cand aceste 23 de volume ce contin codul vietii de la mama se intalnesc cu cele 23 de volume de informatie de la tata, este adunata toata informatia necesara si suficienta pentru crearea unei noi fiinte de un anumit tip biologic. Ceea ce va spun se refera atat la om, cat si la cimpanzeu. Se refera, cu alte cuvinte, la orice sistem de inmultire bisexuata. Anume in acest moment al crearii intregului set de informatii necesar isi incepe existenta noua fiinta.

In continuare, ati putea auzi de la anumiti oameni – printre care, foarte interesant, chiar detinatori ai Premiului Nobel -, ca viata nu incepe niciodata, ea continua neincetat. Si acest lucru este adevarat. Viata, de-a lungul veacurilor, a fost transmisa de la parinti la copii. Dar chiar si unui profesor cu plete albe de genetica nu i-ar placea sa i se spuna ca are un milion de ani. Cand acest lucru i se sugereaza unei tinere, pur si simplu te apuca disperarea. Caci este clar ca ea nu poate sa aiba un milion de ani, ci doar 20. Cu aceeasi fermitate, ca in exemplul cu gradina zoologica, putem afirma ca viata fiecarei fiintei vii incepe din acea clipa, cand toata informatia, necesara si suficienta pentru insufletirea materiei se aduna in acea sfera minuscula, cu diametrul de 150 microni, pe care o numim „ou fecundat” sau „zigot”.

Tineti minte: materie vie nu exista. Materialismul grosolan nu poate da nici o explicatie aici, caci materia nu poate trai. Ceea ce traieste este materia insufletita. „Informatia” cuprinsa in prima celula o insufleteste, ii spune ca, din acest moment, ea este fiinta vie. Daca aceasta informatie n-ar exista, celula n-ar trai. De fapt, ovulul reprezinta solul pentru aceasta informatie. Iar noi trebuie sa intelegem ca informatia nu este inclusa in materia care este vie deja, ci materia nu ar fi fost insufletita fara aceasta informatie. Stim acum – si nu exista nici un fel de dubii – ca, in relatia sufletului cu materia, anume sufletul este cel determinant.

Acum sa luam drept exemplu un lucru foarte cunoscut noua: banda de magnetofon. Sa presupunem ca ati cumparat de la magazin o caseta pe care era inregistrata o simfonie. Sa zicem ca era „Mica serenada nocturna” de Mozart. Ce auziti atunci cand introduceti caseta in aparat? In realitate, ascultarea unei simfonii este un proces complicat: ai nevoie de o orchestra, de muzicanti, de un dirijor. La inregistrare, microfonul a „prins” oscilatiile sunetului, le-a transformat intr-un cod electric, care a fost inregistrat pe banda ca un cod magnetic. Aparatul ia in considerare acest cod magnetic si apoi il transforma in impulsuri electrice si face ca difuzorul sa lucreze in asa fel incat sa dea nastere la muzica. Vedeti, rezultatul nu este pur si simplu oscilatia aerului. Daca este sa judecam in consecinta, acesta e geniul lui Mozart. Exact in asa fel se intoneaza simfonia vietii. Deja v-am spus ca in spermatozoid se gaseste un metru de ADN, iar in ovul, inca un metru. Acesti doi metri de ADN includ in sine toata informatia simfoniei vietii. Insa numai atunci cand acestia sunt inclusi in „aparat”, adica intr-o celula sanatoasa – deoarece anume celula este capabila sa citeasca ceea ce este inregistrat pe banda ADN – numai atunci incepe simfonia vietii. Melomanul il va recunoaste pe Mozart din primele 2 tacturi – deoarece este cunoscut cu geniul lui Mozart. Insa un diletant, care nu stie aproape nimic despre muzica, trebuie sa asculte toata compozitia ca sa spuna: «Ceea ce am auzit este „Mica serenada nocturna”».

Tot astfel stau lucrurile si cu viata umana. Cei care nu stiu nimic despre stiinta, despre materia insufletita, despre informatiile care contin ADN, acesti oameni va vor spune: «Ca sa ma conving ca fiinta aceasta este un om, trebuie sa astept ca el sa-mi spuna: „Eu sunt om”». Insa trebuie sa astepti cam sapte ani, caci pe la aceasta varsta omul poate spune in mod constient: „Eu sunt om”. Alti oameni, mai destepti, studiaza formele si stabilesc ca un nou-nascut seamana cu ei la exterior, numai ca are dimensiuni mai mici. Daca acestia ar studia formele mai temeinic ar putea recunoaste omul intr-un embrion la doua luni in uterul mamei sale. Mamele pe parcursul tuturor civilizatiilor au ajuns la o singura idee: cu ajutorul minunatei povesti „Baietel-Degetel”, le ofera copiilor o lectie de educatie sexuala. Fiecare femeie stie ca copilul sau, pana la aparitia lui pe lume, exista intr-o lume ascunsa, minunata si feerica, locuita de multe fiinte minuscule, si isi traieste viata sa misterioasa. Si daca aceasta poveste inca mai atrage copiii din intreaga lume – si chiar adultii sunt gata sa o asculte cu placere – asta se intampla din cauza ca este adevarata. Ea nu este inventata, caci fiecare dintre noi a fost candva un Baietel-Degetel in uterul mamei sale.

Fiecare om, chiar fara o pregatire speciala, daca se uita cu atentie la un embrion uman de doua luni asa cum este in uterul unei mame, nu l-ar confunda cu un embrion de cimpanzeu. Eroarea nu este posibila daca ne uitam in primul rand la degetele de la maini si picioare, nemaivorbind de fata, care, la om, este tipica si nu se aseamana deloc cu fata unei maimute. N-am putea oare sa mergem inapoi in timp, chiar la inceputuri? Se pare totusi ca noi, ca geneticieni, cunoastem, totusi, ceva mai putin decat o poveste. Putem stabili constitutia fiintei umane. Dar cu cat mai mult aflam despre materia insufletita de informatie cu atat mai aproape suntem de decodarea acelor cantitati enorme de informatii care se contin in celula feminina fecundata si cu atat mai aproape suntem de recunoasterea afirmatiei ca omul este om chiar de la conceptia sa. Omul niciodata nu ar fi fost om daca nu ar fi fost conceput in chip de om si nu ar fi fost niciodata unul dintre noi.

Legea moderna engleza permite vivisectia pe fiintele umane foarte tinere deoarece Camera Lorzilor a decis – iar regina a confirmat aceasta decizie – ca supusii sai britanici nu sunt fiinte umane pana la atingerea varstei de 14 zile, adica timp de 14 zile dupa conceptie. Am un respect deosebit pentru Regatul Unit al Marii Britanii si pentru regina Angliei. Probabil ea s-a gandit ca, in cinstea noului Dumnezeu, care se numeste „pluralism”, este datoare sa semneze aceasta „decizie pluralista“, care afirma faptul ca fiintele umane nu sunt oameni, nu sunt nici un fel de fiinte, pana in momentul in care ating varsta de 14 zile. Dar daca acest pluralism incearca sa ne „ofere“ astfel de decizii, care contravin stiintei, atunci nu mai are importanta cum sunt ele primite – in conformitate cu regulile parlamentare sau impotriva lor. Daca legea este atat de nedreapta incat afirma ca, la inceput, fiinta umana nu este fiinta umana, aceasta nu mai este lege. Acest lucru se poate numi o manipulare a opiniei publice, o capitulare a Parlamentului in fata presiunii ideologiei dominatoare, si nu doar o nesocotire a adevarului.

Putem dovedi acest lucru foarte usor. Daca legea spune adevarul, atunci toti supusii majestatii sale in primele 14 zile de la conceptie sunt animale. Ca si insasi regina, tatal sau si toti stramosii acesteia. In aceasta zona de tranzitie neumana, dinastia regala se intrerupe in cazul oricarei generatii. Acest lucru se refera si la membrii Parlamentului si ar fi fost incorect cel putin sa incredintezi soarta unei natiuni unor foste animale. Evident ca si regina si toti britanicii au fost conceputi ca fiinte umane. Altfel ar fi fost de neimaginat. Acest lucru este foarte simplu si logic. Insa, desigur, ati putea sa nu recunoasteti stiinta si atunci ati putea spune ca preferati sa fiti neglijenti si sa refuzati sa recunoasteti noile descoperiri. Poate acest lucru este si o pozitie „corecta din punct de vedere politic“ in unele tari, insa acest punct de vedere este contradictoriu stiintei, iar stiinta nu lauda obscurantismul.

As putea spune ca am invatat multe in Japonia. Odata, in orasul Sukuoke, (in apropierea orasului Nagasaki) am vizitat o congregatie de calugarite. Una dintre ele era frantuzoaica, iar restul japoneze. Ele aveau o scoala de fete cu 2.000 de locuri. Calugaritele m-au invitat la ele si mi-au spus: „Deoarece va aflati aici, veniti si povestiti-ne despre toate aceste manipulari genetice, despre conceptia in eprubeta si asa mai departe. Vrem sa stim acest lucru ca sa le spunem elevelor noastre care este adevarul.”

Intr-una din seri, le-am explicat ce inseamna conceptia artificiala si ca, de fapt, conceptia artificiala nu poate fi facuta de nici un om. Tot ceea ce poate face un om este sa aduca ovulul si spermatozoizii in asemenea conditii in care unul dintre spermatozoizi va patrunde in ovul. Drept urmare, fecundarea este realizata de spermatozoid si nu de un laborant. Copiii, care sunt conceputi in eprubeta, sunt de fapt conceputi prin metoda naturala. Nu este fireasca doar metoda prin care spermatozoizii si ovulul sunt „uniti“ insa noi nu trebuie sa ne gandim ca rezultatul ar fi copii artificiali. Acestia sunt copii normali. Conceptia in eprubeta nu este, sa zic, catolica, si consta de fapt in lipsa de respect fata de fiinta umana. De fapt, casatoria se bazeaza pe faptul ca numai sotul are privilegiul de a fi unicul om caruia ii este permis sa introduca celulele reproducatoare in interiorul acelui templu tainic, care este organul genital al sotiei sale. Daca ovulul a ajuns la maturitate in cateva zile, inaintea contactului sexual sau imediat dupa acesta, spermatozoidul care a patruns in ovul da viata unei noi fiinte umane. Atunci sefa manastirii m-a intrerupt si i-a spus ceva traducatoarei. Aceasta i-a raspuns dar nu mi-a tradus mie si atunci am continuat. La sfarsit, am intrebat-o pe calugarita traducatoare: „Despre ce vorbeati cu sefa dumneavoastra?“ Aceasta mi-a raspuns ca aceasta s-a interesat daca vorbesc japoneza. I-am spus ca nu stiu japoneza, pot spune doar „Arigato“, care inseamna „Va multumesc“ si gata. Atunci calugarita mi-a spus: „In japoneza uterul se numeste «shi chiu», care de fapt inseamna «copil» sau «taina» iar «chiu» inseamna «palat» sau «templu». In acest fel cand eu vorbeam despre organul sexual feminin, care este un templu tainic, calugarita-sefa a crezut ca eu vorbesc japoneza. Asta deoarece «uter» in japoneza inseamna «palat al copilului» sau «templu, care nu se arata ochilor».

Pentru mine acest lucru a insemnat o descoperire. Nu sunt lingvist, dar mi se pare ca oricum incercam sa exprimam intelegerea naturii, nu este important in ce limba vorbim – in engleza, japoneza sau franceza. La urma urmei, ajungem la una si aceeasi intelegere. Uterul mamei, intr-adevar, este mai dotat pentru aparitia pe lume a unui om decat cel mai bun laborator. Uterul functioneaza mai bine, este mai bine dezvoltat din punct de vedere al biochimiei si mai mult, acesta este locul intr-adevar cel mai bine inzestrat pentru aparitia pe lume a unei fiinte umane. Intr-adevar, limba obisnuita poate explica mai bine un punct de vedere al stiintei decat cea mai stiintifica terminologie posibila. De exemplu, in limba engleza, folosim verbul „a concepe” atat pentru „a concepe un gand,” cat si pentru „a concepe un copil”, folosind unul si acelasi cuvant: „a concepe”. In ambele cazuri, actiunea este o conceptie si conceptia determina atat actiunea creatiei noastre cat si inceputul unui om nou. Intelepciunea umana coincide cu dezvoltarea naturii umane. Nu este asta o descoperire? Limba ne vorbeste despre ceea ce la inceputul vietii este spirit si materie (as spune suflet si trup) si despre faptul ca acestea doua sunt atat de bine impletite incat putem sa folosim unul si acelasi cuvant ca sa exprimam atat nasterea unei idei cat si nasterea unei noi fiinte umane. Acest lucru nu se intampla din cauza saraciei de cuvinte, ci dimpotriva, unul si acelasi cuvant ne da posibilitatea unica de a determina ceea ce intr-adevar este inceputul vietii: spiritul care insufleteste materia. Acest adevar este actual chiar si atunci cand viata exterioara moare.

Odata a trebuit sa explic acest lucru in America. Acum cativa ani, intr-un mic orasel din Statele Unite, Maryville, statul Tennessee, avea loc un proces de divort. Un barbat si o femeie care au trait impreuna 19 ani au ramas fara copii. In cele din urma, s-au decis sa recurga la fecundare extracorporala, adica la conceptia in eprubeta. Din ovarele femeii au fost separate un numar de ovule, care au fost fecundate de sperma sotului sau. Din acestea, sapte au fost introduse in camera frigorifica si congelate, iar doua au fost introduse in uterul femeii. Din pacate, acesti embrioni nu au supravietuit. (95% din embrionii care rezulta din fecundare extracorporala, dupa introducerea lor in uter, pot muri. Cand cititi despre minunile manipularii embrionilor umani, trebuie sa stiti ca, din embrionii creati in urma rezultatelor manipularii artificiale, doar 5% din acestia ajung sa se dezvolte pana la nastere.)

In cazul nostru, dupa acest eveniment, sotii au decis sa se desparta. Au ajuns la o idee comuna in privinta tuturor problemelor, au impartit masina, frigiderul, contul in banca, cu alte cuvinte totul. Insa mama a declarat ca ea doreste sa primeasca dreptul asupra viitorilor sai copii. Adica a celor care au fost congelati. Sotul a declarat ca el este impotriva deoarece daca femeia va reusi sa aduca pe lume acesti copii, tatal lor va fi el. Iar el nu doreste ca o femeie de care el este divortat sa devina mama viitorilor sai copii. In fata judecatorilor a aparut urmatoarea problema: pentru prima data in America un proces de divort le impunea judecatorilor sa stabileasca daca embrionii congelati sunt oameni sau sunt niste obiecte neinsufletite. Juriul a decis sa asculte dovezile oamenilor de stiinta, sperand ca acestia ii vor ajuta sa stabileasca adevarul. Unul dintre prietenii mei, Martin Palmer, m-a sunat la Paris si mi-a povestit aceasta istorie. Mi-a si detaliat cerintele femeii: chiar in cel mai rau caz aceasta sustinea ca copiii ar putea fi dati unei femei infertile ca ea sa duca sarcina pana la capat. Atunci i-am raspuns prietenului meu din cealalta parte a oceanului: „In acest caz decizia este deja luata: o mama adevarata ar face astfel – va prefera sa dea copiii sai unei alte femei, mai degraba decat sa permita distrugerea lor. Prin urmare, ei trebuie sa i se incredinteze copiii. Astfel a judecat si Solomon acum 3000 de ani.”

Din cauza consultatiilor la clinica am putut sa zbor la New York cu o zi mai tarziu. Judecatorul Dail Young a putut sa amane declararea sentintei pana la venirea mea. In Meryville erau multe camere de luat vederi, antene parabolice, gata sa indrepte semnalul spre statiile, care transmiteau stiri in toate Statele Unite, in Canada si in Mexic. La conferinta de presa, primul lucru care am fost intrebat a fost: „Cine v-a platit calatoria?“ Asta e America. Am raspuns: „Mi-am platit singur biletul.“ Si dupa aceea au urmat si alte intrebari: „Ce i-ati spus juriului?“ Deja dadusem o declaratie in acest sens pentru judecator, declaratie care s-a prelungit pe parcursul a patru ore. Am raspuns ziaristilor: „Am spus judecatorilor ca, dupa datele stiintei, fiinta umana isi incepe viata imediat dupa conceptie, iar noi stim ca informatia insufleteste materia“. (Aici ma repet, insa ziaristii trebuiau sa inteleaga acest argument.) Cand scadem temperatura – este exact ca atunci cand punem produsele la congelat – nu facem decat sa micsoram viteza de miscare a moleculelor. Iar aceasta miscare a moleculelor determina scurgerea timpului. Iata de ce, in mod real, daca temperatura scade pana la 0, ceea ce nu este posibil, deoarece aceasta este o granita, insa putem sa ne apropiem de ea, atunci are loc oprirea in loc a vietii, adica oprirea timpului. Iar intr-un vas cu azot lichid, unde temperatura nu este de –273 ?C ci doar –180 ?C, timpul este aproape oprit. Iar fiintele umane minuscule, cu un diametru de 150 de microni pot trai intr-un astfel de timp oprit in loc. Ele nu sunt moarte, deoarece, daca le aducem la temperatura normala, vor ajunge la volumul si dezvoltarea normala.

Acum demonstram prin experiment ceea ce am vorbit mai devreme despre biochimie. Pe o molecula lunga scrie ceva, ca o simfonie pe banda magnetica. Stim ca informatia este congelata si aparitia vietii este oprita in loc. Daca informatia nu este distrusa si ei i se da iarasi posibilitatea sa reinvie sau sa insufleteasca materia la temperatura normala, viata reinvie. Materia nu poate fi insufletita la orice temperatura. In stare congelata materia nu poate sa manipuleze asa-zis informatia genetica. Tot din aceasta cauza si temperatura corpului nostru se mentine in jurul a 37 de grade. Daca ar fi mai mare sau mai mica, vointa noastra nu ar putea „controla“ materia.

Citeste mai departe aici.



Comentarii prin Facebook

Nici un mesaj.

Scrie un mesaj

Facebook