Am aflat!

Am aflat!

Nu întotdeauna am ales bine, nu întotdeauna am fost liber să aleg. Am încurcat drumurile, căile, cărările. M-am uitat, am văzut şi am priceput. Dar drumu-i lung şi împlinirea-i departe. Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt. (Grigore Leşe)
"Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă"
Noi am învins , voi ce faceți?

Noi am învins , voi ce faceți?

De fiecare dată când privesc fotografia tușei Elisabeta din satul Nucșoara, privirea bătrânei pare să spună: ”Noi am învins , voi ce faceți?” 12 ani de închisoare la Piteşti şi Jilava, zeci de torturi îndurate, genunchii distruși de securiști. Privirea este neatinsă, vulturească.

În România se cunosc cel puțin 19 focare de rezistență anticomunistă ce au luptat până în anii 60. În Nucșoara zece ani s-au chinuit trupele de Securitatea să învingă simbioza dintre ”haiducii” care au luptat cu arma în mână retrași în Făgăraș și peste 100 de țărani ce i-au susținut și aprovizionat în ascuns ani de-a rândul. Grupul se formase chiar în casa Elisabetei şi a lui Gheorghe Rizea în 1949 cu scopul de a se împotrivi sovietizării României, instrumentată prin teroare în acei ani de către trupele de securitate.

Când a fost interogată prima dată, Elisabeta Rizea avea 38 de ani. ”Au început să mă bată cu un băţ până la sânge. Mi-au rupt câteva coaste şi am leşinat. Îmi făceam cruce cu limba în cerul gurii şi mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să nu spun nimic… Eu nu sunt Iuda.”

Și au urmat ani de luptă, frământări, suferință, așteptare. Soțul său era bătut sistematic pentru a deconspira legăturile cu grupul din munți. Unchiul Gheorghe Șuța care ajutase tot satul fiind mai înstărit, ”l-a dus la Siguranță și l-a împușcat,… nu puteau face comunismul de el, îi plăcea să învețe lumea carte și să fie vrednică, să muncească”. Preotul Ion Drăgoi, nașul Elisabetei și om de frunte al satului, a fost arestat împreună cu fiul său și împușcat la Jilava. Viața bătrânei este îngemănată cu destinul satului argeșean și ne dă mărturie despre rezistența României profunde din anii 50.

În 1992 tușa Elisabeta spunea într-un interviu: ”Dumnezeu a curățit lumea de oameni buni. Da o mai fi din tinerii ăștia, studenți, o mai fi și acuma un cap diștept să mai ducă România… Trei zile dacă mai trăiesc, da’ vreu să știu că s-a limpezit lumea.”

Să de-a Domnul la cât mai mulți tineri tăria de caracter a tușei Elisabeta, să-i împlinească dorința.

Sursa articolului aici.



Comentarii prin Facebook

Nici un mesaj.

Scrie un mesaj

Facebook