Am aflat!

Am aflat!

Nu întotdeauna am ales bine, nu întotdeauna am fost liber să aleg. Am încurcat drumurile, căile, cărările. M-am uitat, am văzut şi am priceput. Dar drumu-i lung şi împlinirea-i departe. Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt. (Grigore Leşe)
"Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă"
Lăcașul de cult cu pietre funerare în ziduri. Misterele celei mai neobișnuite biserici ortodoxe din vestul României, în care se țin slujbe de peste șapte secole

Lăcașul de cult cu pietre funerare în ziduri. Misterele celei mai neobișnuite biserici ortodoxe din vestul României, în care se țin slujbe de peste șapte secole

Nu departe de Haţeg, în comuna hunedoreană Densuş, se află una din cele mai fascinante şi totodată bizare biserici medievale ortodoxe, pe care Nicolae Iorga a numit-o biserica „fără pereche în toată românimea”. Ridicată pe un deal, vechea biserică, cu o arhitectură unică în lume şi înconjurată de un cimitir vechi, în care morminte mai noi se amestecă cu pietre funerare antice, stârneşte atât uimirea cât şi admiraţia celor care o vizitează, căci totul e unic şi neobişnuit pentru o biserică creştină. Bisericii din Densuş, care nu poate fi comparată cu nici un alt lăcaş de cult, i s-a dus vestea şi mulţi turişti, chiar şi necreştini, nu ratează ocazia de a o vizita.

Taina construcţiilor din antichitate

Biserica, cu hramul Sfântul Nicolae, a fost ridicată deasupra rămăşiţelor unei construcţii din antichitatea romană, dar atât destinaţia vechilor ruine cât şi perioada în care a fost înălţat lăcaşul de cult ortodox a stârnit multe controverse în rândul istoricilor.

O stelă romană folosită la unul din stâlpii care susţin turla bisericii şi pe care e trecut numele lui Longinus Maximus i-a făcut pe mulţi să creadă că pe acest loc s-a aflat un mausoleu al vestitului general roman care a comandat garnizoanele romane rămase în Dacia după primul război daco-roman. Prieten al împăratului Traian, acesta ar fi fost capturat de însuşi Decebal, care ar fi cerut retragerea trupelor romane de pe teritoriul Daciei şi despăgubiri de război în schimbul eliberării generalului. Pentru a-l împiedica pe împărat să accepte pretenţiile lui Decebal şi pentru a-l provoca să pornească un nou război împotriva dacilor, Longinus s-ar fi sinucis. Stela funerară a fost ridicată de soţia sa şi se presupune că pe locul actualei biserici ar fi existat un mausoleu înălţat în amintirea generalului roman.

Alţii au susţinut că aici ar fi fost un templu în altarul căruia se aduceau sacrificii zeului Marte sau o „villa rustica” romană. O ipoteză improbabilă este aceea că aici s-ar fi aflat o biserică paleocreştină din secolele IV-VI iar cea mai puţin veridică dintre toate este existenţa în acest loc a unui altar chiar de pe vremea dacilor, închinat lui Zalmoxis. Nu lipsesc nici legendele locale, care vorbesc despre ridicarea bisericii în vremuri străvechi de nişte „urieşi”.

Slujbe neîntrerupte de şapte veacuri

Nicolae Iorga credea că biserca a fost construită în secolul al XVI-lea, în timp ce istoricul de artă Virgil Vătăşianu, specialist în perioada feudală, este de părere că ea a fost ridicată mult mai devreme, la sfârşitul secolului al XIII-lea, fiind o ctitorie a cnejilor locali. Mulţi susţin că biserica a fost ridicată de-a lungul a o mie de ani, argumentând că din punct de vedere arhitectonic nu se încadrează în nici o epocă, ci este un amestec de stiluri folosite ingenios de meşterii care au lucrat aici de-a lungul timpului.

Biserica este atestată documentar în 1360, când aici slujea un preot pe nume Dalc, dar chiar documentul confirmă că ea era mult mai veche. Sigur este că de şapte secole, slujbele se ţin aici neîntrerupt şi sunt cunoscuţi aproape toţi preoţii care au slujit în biserică. Chiar dacă data construirii bisericii rămâne necunoscută, ea este una din cele mai vechi biserici ortodoxe din România şi a rezistat multor vicisitudini ivite de-a lungul veacurilor.

Un stil arhitectonic unic

Bisericuţa, nu prea mare, are un plan pătrat al cărei naos este străpuns de o turlă fascinantă, de formă piramidală, în jurul căreia se află un spaţiu îngust, acoperit cu o boltă de sprijin. În partea de răsărit există o absidă adâncă, semicirculară, iar acoperişul este realizat din plăci de piatră suprapuse. La construcţia ei s-au folosit materiale din cele mai diverse, de la piatră fasonată, apeducte sau cărămizi cu inscripţii romane, până la capiteluri, bucăţi de marmură, pietre funerare, statui şi coloane din vechi edificii romane. Se presupune că acestea au fost aduse, cel mai probabil, din fosta colonie a Daciei romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, aflată la doar câţiva kilometri depărtare, dar întreaga zonă e plină de urme romane. Fragmentele romane au fost folosite fie în elementele de rezistenţă, fie cu rol decorativ şi e de-a dreptul uimitor cum meşterii au reuşit să îmbine în construcţia arhitectonică toate aceste piese recuperate din construcţiile romane.

Citeste mai departe aici.



Comentarii prin Facebook

Nici un mesaj.

Scrie un mesaj

Facebook