Am aflat!

Am aflat!

Nu întotdeauna am ales bine, nu întotdeauna am fost liber să aleg. Am încurcat drumurile, căile, cărările. M-am uitat, am văzut şi am priceput. Dar drumu-i lung şi împlinirea-i departe. Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt. (Grigore Leşe)
"Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă"
„Dumnezeu este cea mai frumoasă prietenie posibilă”

„Dumnezeu este cea mai frumoasă prietenie posibilă”

In interviul acordat corespondentului ProTV Alex Dima, parintele ne vorbeste despre tinerete, inocenta, despre cum viata in manastire te poate salva de mediocritate si despre cum calugaria este cel mai nonconformist mod de viata.

REPORTER: Ce fel de tineri vin aici?

PARINTELE PANTELIMON: Altfel de tineri vin aici. Spuneam odata ca noi la manastire ducem o viata ca in povesti. Cum e basmul tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Si viata de manastire este asa o cale care te duce de la batranete spre tinerete si de la moarte spre viata. Si atunci, tinerii vin aici pentru ca aici gasesc tineretea ca mod de a fi, ca stare permanenta, ca promisune.

Cand eram elev eram ingrozit de gandul ca voi ajunge adult pentru ca mi se parea ca adultii nu mai au nicio sclipire in ochi, nu mai au nicun ideal de viata si traiesc un cotidian plat, ca se plafoneaza. Eram ingrozit de gandul ca si ei au fost tineri ca mine si uite cum au ajuns si eu sunt tanar si voi ajunge la fel. Nu stiam cum sa evit ceea ce eu consideram o condamnare la o imbatranire a sufletului, la o moarte a idealului.

Cat esti tanar crezi in ideal, dar cand inaintezi in varsta se consuma acel entuziasm si acea efervescenta specifica tineretii, se consuma si oamenii intra intr-o rutina. Pentru mine asta a fost un argument care m-a dus pe calea manastirii. Un argument intrupat in persoana parintelui Teofil Paraianu. Cand l-am intalnit pe parintele Teofil eu aveam vreo 16 ani si parintele avea vreo 65 de ani si in momentul intalnirii eu m-am simtit mai batran, mai murdar si mai uzat decat parintele Teofil.

Tinerii care vin aici vin pentru ca identifica tineretea ca stare si ca destin. Destinul vietii de manastire sau destinul oricarui om este tineretea. Omul este facut pentru o tinerete vesnica, daca el insa isi cheltuie potentialul vietii atunci el isi cheltuie acel talant al tineretii si eu cu el dispare orice stralucire si din suflet si din privire.

REPORTER: Ce simtiti cand vin asa de multi tineri?

PARINTELE PANTELIMON: Noi simtim ca suntem in stare de asediu. Dar este un sentiment pe care nu il percepem negativ, ca pe o povara ci ca pe o provocare. Adica e mult mai confortabil fara tineri. Tinerii sunt cum sunt ei, galagiosi, uneori dezordonati dar pentru noi sunt o provocare pentru ca trebuie sa ne depasim si noi conditia noastra ca sa le facem fata. Si conditia intelectuala si nivelul de intelegere al vietii si al provocarilor.

Sunt o provocare benefica, ne indeamna sa ne depasim. Sa nu folosesti un limbaj de lemn si nu sa fi demodat ci nerealist. E o tinerete pe care o tot reinvestesti. Ce e specific tineretii e o dinamica. Viata de manastire, cu toate ca pare o miscare circulara, este de fapt o miscare in spirala. Cercul nu ajunge niciodata in acelasi punct din care a plecat, este sau mai sus sau mai jos.

De multe ori tinerii vor, dar nu au definit ceea ce vor. Si tu ii ajuti sa isi defineasca dorintele. dorintele autentice pentru ca exista si alte dorinte induse. Toata industria comertului stie foarte bine sa genereze dorinte la care sa raspunda cu produse. Pe langa acestea sunt si dorinte reale, de multe ori nedefinite. Cand te adresezi unui tanar trebuie sa stii sa te adresezi din interiorul lui, nu sa-i vorbesti din afara.

Manastirea, ca un sportiv

E foarte important sa le vorbesti din interrior, ei sa se oglindesca in tine. La manastire este si un model de comunitate, un mod de a socializa. Intr-o manastire bine inchegata este fundamentala solidaritatea, solidaritatea si sincronizarea. Adica manastirea ca si obste este ca un sportiv care escaladeaza un munte, un perete vertical. Acolo fiecare membru, fiecare muschi trebuie sa se concentreze la urcus si sa se sincronizeze perfect cu celelalte componente ale trupului. Asa este obstea manastirii: un trup care escaladeaza un munte.

REPORTER: La adulti unde se pierde tineretea?

PARINTELE PANTELIMON: Se pierde la tinerete, atunci se pierde tineretea. Adica tineretea este o zestre cu care tu te nasti in viata de adolescent. Nu te nasti de la inceput, ci mai este o nastere in adolescenta, o trezire, o constientizare a propriei identitati si atunci tanarul se trezeste dintr-o data inzestrat cu multe puteri, si sanatate si inteligenta si perspicacitate si entuziasm si cu foarte multe puteri… Foarte multe calitati care crede el ca sunt un capital infinit, care nu se va secatui. Dispunand de acest capital in interes personal, in interes egoist pentru propriiile placeri, fara sa isi dea seama ele se consuma. Si dupa ce s-au consuma nu le mai poti decat cu multa osteneala recupera. Deci atunci se cheltuie tot acel capital. Iubirea trebuie inmultita, la fel si inocenta.

E foarte important sa stii sa imbatranesti frumos. Uitati-va, prin comparatie, ce frumos imbatraneste o casa traditionala taraneasca, ce frumos imbatraneste si cu demnitate moare si se stinge si se integreaza in natura si cum moare o cladire batrana de sticla, moderna, de metal si polistiren… cat de urat imbatraneste. La fel e si cu omul. Omul care se alimenteaza din traditie si credinta imbatraneste frumos, pe cand omul care se alimenteaza din necredinta si se alimenteaza dintr-o viziune materialista imbatraneste ca si orasele de fier in care traim, adica imbatraneste artificial, urat.

REPORTER: Ati spus ca inocenta trebuie inmultita. Cum sa o inmultim?

PARINTELE PANTELIMON: Orice virtute o dobandesti in relatie. Nu poti sa dobandesti o virtute sau valoare din carti. Cartea contine o informatie dar nu are si puterea sa te duca la indeplinire.

Calugar inseaman “batran frumos”. “Kalos” in greaca inseamna si frumos si bine, de unde ne vinefilocalie care inseamna iubire de bine, de frumos. “Geron” inseamna batran. Virtutile batranului nu mai sunt aceleasi cu ale copilului. Inocenta nu mai este aceeasi ci este lucrata.

Distractia e o fuga de sina
Tu daca la un moment dat ii pictezi omului tot peisajul lui launtric in fata si ii arati ca intelegi exact toate starile prin care le trece, atunci se deschide. Atunci cand se intalneste cu adevarul, il recunoaste. In momentul in care se intalneste cu propriul sau adevar pe care poate nu si-l vedea sau de care nu era constient, adevar care de cele mai multe ori este dureros. De aceea oamenii si evita sa se intalneasca cu ei insisi pentru ca intalnirea cu ei insisi este foarte incomodaa si atunci oamenii prefera sa fuga de ei insisi. Asta inseamna si cuvantul distractie. “Distra ego” inseamana fuga de sine, deci o fuga o inspre distractie isneamana o fuga de sine pentru ca intalnindu-te cu tine dintr-o data iti vezi negativele si e poate spune ca intra in criza constiinta ta.

Omul dezvolta aceasta capacitate de autoamagire si autoinselare tocmai ca sa aiba un confort al constiintei, pentru ca o constiinta nemultumita creaza o stare de numultumire in sine. Toti oamenii din ziua de azi nu mai sunt dispusi sa faca efort, toti sunt oamenii sunt orientati spre confort, inclusiv unul al constiintei sau psihic si atunci e greu sa fii sincer si iti trebuie curaj.

Curajul ne salveaza
Omul cand cand are curaj nu mai este atent la confort sau suferinta. Curajul te scoate din zona senzorialului. Omul, cand are o atitudine curajoasa, nu-l mai intereseaza aspectele astea – ca ai de suferit, ca o fi bine, ca n-o fi bine, esti foarte determinat in ceea ce faci, esti foarte motivat si poti sa suporti foarte multe si puterea de suportare creste exponential. Asta face curajul.

Probabil ca este si alta receptivitate aici pentru ca nu se preda in baza unui curs sau a unei programe scolare. De fapt noi nu predam, noi marturisim care este experienta noastra si care sunt concluzii le la care noi am ajuns in urma unei framantari de zeci de ani. Am tot framantat la ele, dupa ce am venit in manastire, dupa ani de zile inca mai descopeream tot felul de mecanisme si resorturi din adancul fiintei care erau strambe si care generau in continoare o atitudine si gandire stramba in rapoart cu lumea, cu oamenii, cu Dumnezeu.

Si ne-am tot uitat in adancul nostru pana am corectat si poate nu am reusit sa descoperim toate mecanismele defecte din subteranele gandirii. Dar astea sunt concluzii care vin din viata, nu sunt lucruri care vin din manual. Tinerii care vin aici vin au alta deschidere. De multe ori chiar daca nu o au, deschiderea se produce aici pentru ca orice spatiu se impregneaza de gandurile, emotiile pe care le are omul. Omul sfinteste locul la fel cum si demonizeaza locul. Il si sfinteste, il si profaneaza in functie de starile lui interioare. Atunci, manastirea fiind un spatiu al deschiderii sufletului catre Dumnezeu, intrand in aceast spatiu, aceasta ambianta, aceasta energie a locului declanseaza si in tine o deschidere. Si de aceea si tu te deschizi.

Omul face binele la masura lui, mica, dar vine Dumnezeu si o amplifica. De aceea se spune ca deznadejdea este cel mai mare pacat, pentru ca omul deznadajduit inceteaza sa mai lucreze. In momentul in care el inceteaza sa mai lucreze binele, il blocheaza pe Dumnezeu. Chiar daca omul e pacatos el trebuie sa se straduiasca sa faca binele

Citeste mai departe aici.



Comentarii prin Facebook

Nici un mesaj.

Scrie un mesaj

Facebook