Am aflat!

Am aflat!

Nu întotdeauna am ales bine, nu întotdeauna am fost liber să aleg. Am încurcat drumurile, căile, cărările. M-am uitat, am văzut şi am priceput. Dar drumu-i lung şi împlinirea-i departe. Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt. (Grigore Leşe)
"Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă"
„Doamne ferește! Ar însemna să duc narcisismul la niște extreme de neatins. Nu, faceți ceva cu viața voastră, oameni buni.”

„Doamne ferește! Ar însemna să duc narcisismul la niște extreme de neatins. Nu, faceți ceva cu viața voastră, oameni buni.”

Emmei Thompson nu i-a fost niciodată frică să spună ce gândește. De data aceata, actrița hollywoodiană și-a exprimat părerea în legătură cu noul obicei, deja împământenit, al oamenilor de a „comunica” prin intermediul rețelelor sociale.

Ea a atacat direct platformele Facebook și Twitter, susținând că acestea „omoară o generație”, oamenii ajungând să fie bolnavi, obsedați de a se „revizui” reciproc, zilnic.

Actrița subliniază, deasemenea, efectele dezastruoase ale Facebook-ului asupra copiilor, privind dezvoltarea lor normală, sănătoasă, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Nu este un mit faptul că acei copii (adică majoritatea) care petrec mai mult timp on-line, petrec mai puțin timp comunicând real, activitate absolut necesară unui caracter, dar și unui creier în formare. Ei nu mai știu să fie relaxați sau împăcați, când sunt liberi, din cauza stresului de a fi mereu „conectați”.

Întrebată, într-un interviu pentru revista americană Vanity Fair, dacă și-ar face cont pe Twitter, actrița a răspuns „Ascultă, aș prefera să fac tratament de canal în rădăcina dentară pentru tot restul vieții mele decât să mă alătur „comunității” Twitter. Nu e deloc o scenă pe care aș vrea să joc. Nu suport nici măcar gândul de a fi conectat permanent. Dumnezeu știe cum acționează toată situația aceasta asupra noastră”.

„Sper că toată lumea își dă seama că suntem cu toții doar un experiment uman uriaș în acest moment. Suntem doar un mare buchet mare de hamsteri mici pe roți. ”

“În aproximativ 25 de ani, poate, o generație va muri, brusc. Toată lumea va muri chiar în aceeași zi. Și eu voi spune, “Oh, ce au acești oameni în comun?” Stai. Ei au fost conectați în fiecare zi, 24/7, știi. Și nimeni nu știa care vor fi consecințele. Nimeni nu știa! Pentru că ne-am fi deranjat să aflăm. Pentru că suntem proști.”

„Inventăm lucruri, le agățăm acolo și lăsăm pe toată lumea să le folosească. Un copil de 3 ani ar putea fi pe Twitter. Un copil de 3 ani! Apoi toată lumea duce aceeași poveste mai departe, și mai departe și mai departe și sunt „revizuiți” în fiecare zi de Facebook.”

Pe activenews.ro gasiti intregul articol.



Comentarii prin Facebook

Nici un mesaj.

Scrie un mesaj

Facebook