Am aflat!

Am aflat!

Nu întotdeauna am ales bine, nu întotdeauna am fost liber să aleg. Am încurcat drumurile, căile, cărările. M-am uitat, am văzut şi am priceput. Dar drumu-i lung şi împlinirea-i departe. Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt. (Grigore Leşe)
"Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă"
De ce am decis să rămân în România!

De ce am decis să rămân în România!

Zilele trecute Ziarul Financiar publica un articol intitulat Au adus ultimele alegeri ceva nou? Eu de ce m-aş întoarce în România? http://www.zf.ro/opinii/au-adus-ultimele-alegeri-ceva-nou-eu-de-ce-m-as-intoarce-in-romania-13704159

Articolul cu pricina m-a determinat să scriu şi eu povestea reîntoarcerii mele de fiecare dată în România şi a rămânerii mele în România.

Am avut ocazia să rămân de 3 (trei) ori în străinătate: în Franţa, în Luxembourg şi în Germania.

De fiecare dată m-am întors în România cu aceeaşi idee: fiecare generaţie are obligaţia ei faţă de ţară, fiecare generaţie are obligaţia ei să pună o caramidă la construcţia acestei ţări.

Dar să vă spun povestea mea.

În anul 2002 am primit o bursă Erasmus, în Franţa, la Strasbourg, la un master în dreptul muncii (nu eram nici primul, nici ultimul student care pleca în Europa cu acest tip de bursă).

La finalul anului universitar aveam posibilitatea să rămân în Franţa. Totuşi în acel an am decis să mă întorc în România. Mă întorceam la un salariu de 700 lei (adică 80 euro, exact cât autoarea articolului care m-a determinat să scriu). Nu eram cadru didactic universitar, eram un simplu consilier juridic la o instituţie de stat, aşadar fără prea mari perspective de creştere profesională şi financiară (spre deosebire de autoarea articolului menţionat supra).

Cum nu sunt din Bucureşti, nu aveam casă, iar din salariul meu şi al soţiei abia reuşeam să ne luăm lucruri minime din piaţă pentru a mânca (nu este nimic spectaculos în această situaţie, cine a cunoscut străinătatea ştie că aceasta este povestea banală a oricărui tânăr care îşi începe activitatea profesională).

Întors în ţară, un prieten mi-a spus direct în faţă: Te-ai întors pentru că eşti prost! Am făcut ochii mari şi i-am spus că nu înteleg, deja publicasem o carte şi câteva articole în dreptul muncii, cum aş fi prost. Prietenul mi-a replicat: Doar proştii se întorc în ţară! Cei deştepţi rămân în străinătate!

Era o modă atunci să pleci din ţară, era o dovadă că nu eşti prost, că te-a acceptat clasa selectă a străinilor.

I-am spus prietenului meu: M-am întors în ţară pentru că am văzut câte cărţi în dreptul muncii sunt în bibliotecile din afară şi cred că şi România are nevoie de astfel de cărţi şi mai cred că am datoria morală faţă de ţară să scriu şi eu, să contribui şi eu la creşterea acestei ţări, atât cât pot eu şi în domeniul meu.

Am avut această viziune la Paris, când, admirând clădirile pariziene, mi-am dat seama că acestea nu au apărut într-un singur an, într-un singur deceniu, ci sunt rodul muncii susţinute a fiecărei generaţii de francezi şi că rolul meu este acela de a pune o cărămidă mică la construcţia acestei ţări, la nivelul acestei generaţii, în domeniul meu de activitate.

Între timp am publicat 16 (şaisprezece) cărţi şi sute de articole, am înfiinţat o revistă de dreptul muncii şi un site cu peste 100.000 de articole – toate cu munca mea şi fără să cer un singur leu de la cineva.

Site-ul este de altfel gratis, un singur sector este cu plată, dar din curiozitate: cel al bibliotecii online care are peste 200 de cărţi de la 1893 până la 1989, pentru că eram curios câţi oameni sunt interesaţi să studieze. Site-ul este gratis, deoarece eu consider că ştiinţa nu este făcută pentru a fi ţinută ascunsă, chiar dacă am muncit enorm (când munceşti din pasiune, nu îţi dai seama de volumul de muncă depus).

Din toate aceste activităţi nu cred să fi câştigat salariul pe o lună al unui middle manager la o firmă de duzină, deşi sutele şi miile de ore de cercetare ar fi impus alte venituri.

Nu am cerut niciodată nimic nici de la editori, nici din altă parte. Nu am scris nici pentru bani, nici pentru faimă, ci pur şi simplu am scris cu credinţa că în domeniul meu de activitate este nevoie de aceste cărţi (majoritatea instrumente de lucru), că acesta este minimul meu aport la construcţia acestei ţări.

Nu ştiu cum sunt alţii, dar mie mi-a fost mai uşor să muncesc eu pentru ţară, decât să critic ţara! Aşa sunt eu!

Citeste mai departe aici.



Comentarii prin Facebook

Nici un mesaj.

Scrie un mesaj

Facebook