Am aflat!

Am aflat!

Nu întotdeauna am ales bine, nu întotdeauna am fost liber să aleg. Am încurcat drumurile, căile, cărările. M-am uitat, am văzut şi am priceput. Dar drumu-i lung şi împlinirea-i departe. Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt. (Grigore Leşe)
"Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă"

Cristiano Ronaldo deghizat într-o piață din Madrid. Ești responsabil de fericirea feței tale, căci aceea e pentru mine.

Autor: Claudiu Balan

Înainte de a așeza câteva gânduri despre subiectul anunțat în titlu, vă rog vizionați acest mic videoclip.

Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai buni jucători de fotbal ai lumii, este deghizat într-un adult de vârsta a doua, cu barbă și burtică și merge într-una din piețele Madridului pentru a face un ban jonglând cu mingea.

Începe să se joace cu mingea dar nu reușește să atragă prea multe priviri. Trecătorii presupun probabil că un băiat de cartier, un mingicar mai necăjit încearcă să scoată un ban cu ceea ce știe mai bine, sau probabil cu singurul lucru pe care știe să-l facă pentru a fi apreciat.

Observați cum Cristiano invită la joc în doi anumite persoane dar uneori e refuzat. Îi cere numărul de telefon unei tinere fete, dar iarăși e refuzat. Se mai agață unii la joc, dar fără a bănui nimic despre identitatea lui.

Oricât de bine ar dribla, și oricât de bine ar ține mingea pe picioare și pe cap, talentul său, darul său cel mare, nu-i identifică unicitatea printre ceilalți oameni, adică oricât de bine ar folosi mingea în fața ta de unul singur, e greu să-ți dai seamă că e Ronaldo. Poate fi orice alt jucător, poate fi un bărbat care joacă bine fotbal de sală, sau în cartier.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea foarte frumos că fața mea nu e pentru mine ci e pentru ceilalți. În majoritatea timpului unei zile eu nu-mi văd fața, ci ceilalți mi-o văd și citesc pe ea ceea sufletul meu imprimă în ea. Frumusețea feței tale nu e pentru tine ci e pentru mine. Ești responsabil de fericirea feței tale, căci aceea e pentru mine, și dacă fericirea de pe chipul tău e tristețe, și eu mă voi întrista. Poartă de grijă sufletului tău ca să-mi porți și mie de grijă când ne vom întâlni. Ai grijă de trupul și de sufletul tău, căci astfel fața ta va lumina, având ca sursă lumina dumnezeiască din suflet, și eu mă voi împărtăși de lumina din tine.

Driblingurile lui Cristiano Ronaldo nu s-au imprimat în sufletele spectatorilor și telespectatorilor de fotbal. Dar fața lui Cristiano da. Milioane de oameni i-au văzut chipul în realitate sau la televizor și au asociat tot ceea ce face el cu chipul lui.

În chipul și numele meu se adună toată viața mea, tot comportamentul meu cu lumea, toate relațiile personale. „Numele exprimă concentrat persoana; el provoacă persoana care-l poarta să-și trimită lucrarea acolo unde este pomenit” zice părintele Dumitru Stăniloae. Am o agendă de telefon de sute de persoane, și uneori când mă uit în ea, sunt nume care nu-mi spun nimic, sunt nume care îmi amintesc de o convorbire la telefon sau un email, de o situație, sunt nume care imediat ce le citesc îmi aduc aminte o față, dar sunt și nume care-mi aduc aminte de mult mai mult, de momente frumoase petrecute împreună.

Tot ceea ce Cristiano a făcut pe teren sau în viața publică, a fost asimilat la nivel mental cu fața și numele lui. Golurile, ratările, driblingurile, incursiunile rapide în atac spre poarta adversă, faimoasa lui poziție la executarea loviturilor libere, plânsul lui, copilăriile lui, zâmbetul lui, bucuria și tristețea lui, toate le-am asociat în mine cu numele și chipul lui.

Cristiano este în memoria a milioane de oameni astăzi, și simpla apariție a chipului lui în public trezețte ceva în ceilalți.

Am tresărit sufletește când am văzut în momentul când și-a dat barba jos, cum au reacționat oamenii. În câteva secunde s-au adunat în jurul lui cu aparate foto, au început să-l îmbrățișeze, și prezența chipului lui a dat startul unui moment de sărbătoare.

Deși era prezent și înainte cu ei în piață, cu tot trupul și sufletul, totuși doar chipul lui a declanșat ceva în sufletul fiecărui om.

Acesta e unul din motivele pentru care și Dumnezeu a vrut să se facă om, să aibă chip omenesc ca și noi, pentru ca toată relația noastră cu El, toată experiența duhovnicească, toată amintirea faptelor Sale să o legăm de un chip, de o față cu un zâmbet, de o față plină de iubire și mereu izvorâtoare de lumină dumnezeiască. Iată de ce cinstim icoanele în Biserica Ortodoxă, pentru că Însuși Dumnezeu a vrut să fie prezent în casele noastre și în biserici printr-un unic chip, prin fața sa dumnezeiasc-omenească. Iisus Hristos, Dumnezeu nostru, rămâne Om în veșnicie, și în Împărăția Cerurilor ne vom întâlni cu el ca Dumnezeu-Omul, și-l vom privi bucurându-ne de frumusețea chipului Său, nu ca Moise care nu-i putea vedea fața.

Prima față a lui Ronaldo, cea mascată nu atrăgea oamenii alături de el, ci doar talentul său mai provoca câte ceva în ei. Dar fața sa reală, a declanșat ceva rapid în ceilalți, i-a atras ca un magnet. Dacă ar mai fi rămas în piață, în câteva minute acolo ar fi fost peste o mie de oameni, iar el nu ar mai fi putut respira în marea adunare, căci toți ar fi venit către el. Să-l vadă de aproape, să-l atingă, să vorbească cu el, să înțeleagă cum trăiește o vedetă, cum e viața într-un astfel de om, să vadă cum e să stai lângă un om cu un mare talent, sau pur și simplu să-l privească pe cel ce e în sufletele a milioane de oameni. Dar de ce? Ca să afli despre ei înșiși ceva, ca să știe ce este defapt omul.

Uitându-se la chipul unuia mult îndrăgit omul simplu încearcă să se oglinească în el ca să conștientizeze ceva despre sine.

A fi o persoană publică e un dar de la Dumnezeu până la urmă. A apărea în mass-media de mii de ori de-alungul vieții și a fi știut de tot globul este un dar de la Creatorul nostru dar și o mare responsabilitate. Căci toate darurile care ni se dau, au un singur scop: să unească pe oameni în iubire. Dar iubirea e Însuși Dumnezeu.

Lumea și contextul social în care trăim și în care au trăit toți de la Adam și până azi e doar un pretext pentru a-L iubi pe Dumnezeu și a ne împrieteni unii cu alții. E ca proverbul acela:”Vrei să vezi dacă cineva ți-e prieten? Ia-l în călătorie!”. Viața e o călătorie cu multe ocazii în care putem să ne împrietenim… cu Dumnezeu și oamenii.

Într-o anumită măsură și fotbalul îi unește pe oameni. Îi pune împreună, îi face să discute, să stea la aceeași masă, pe același stadion, să treacă peste gesturi sau atitudini din ceilalți peste care altfel n-ar fi trecut. Ca toate relațiile din viața noastră, economice, politice, culturale, și sportul îi unește pe oameni.

Cristiano e unul dintre „vehiculele” prin care fotbalul unește. Microbiștii visează zi de zi să apară un fotbalist asemenea lui și mult mai mult. Un Pele sau un Hagi, sau unul care-i să-i unească pe amândoi și mult mai mult, un fotbalist care să te lase cu gura căscată, să te uimească calitățile lui, să spui că nu e de pe acest pământ.. că are ceva nepâmântean, că e galactic. Sufletul nostru căută inconștient sau nu pe cele mai presus de firea noastră, pe cele dumnezeiești.

Căutăm un mântuitor în tot ceea ce facem.

De aceea, darul lui Cristiano Ronaldo e o rază de lumină din Darul Dăruitorului. Talentul fiecărui om îl arată într-un anume fel pe Dumnezeu. De aceea suntem responsabili ce facem cu darul pe care l-am primit, pentru că-l putem folosi pentru a uni sau dezbina oamenii. Îl vedeam și ascultăm ieri pe Oscar Peterson cântând la pian și am rămas uimit de talentul lui, numai Dumnezeu ar fi putut să-i dea ceea ce are. E mult mai mult decât un pianist, are o libertate și creativitate ce depășesc știința muzicală.

Dacă ne-am potența în noi darurile pe care le avem, dacă am colabora cu Dumnezeu pentru a pune în mișcare ceea ce El a pus în noi, am uimi și noi pe ceilalți cum îi uimește Cristiano Ronaldo.

Citeste mai departe aici.



Comentarii prin Facebook

Nici un mesaj.

Scrie un mesaj

Facebook