Am aflat!

Am aflat!

Nu întotdeauna am ales bine, nu întotdeauna am fost liber să aleg. Am încurcat drumurile, căile, cărările. M-am uitat, am văzut şi am priceput. Dar drumu-i lung şi împlinirea-i departe. Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt. (Grigore Leşe)
"Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă"
Comemorarea unui Domn creştin, în Anul Brâncoveanu

Comemorarea unui Domn creştin, în Anul Brâncoveanu

Un popor ce-şi ignoră sau îşi reneagă propria istorie e condamnat să rămână un popor fără identitate. Cei care nu au uitat acest lucru găsesc în istoria românească suficiente modele şi valori, care ar avea nevoie de o promovare mult mai susţinută. Probabil că nu sunt mulţi cei care ştiu că 2014 a fost declarat “Anul Brâncoveanu” pentru contribuţia majoră a domnitorului creştin, canonizat în 1992, la identitatea şi cultura naţională, şi pentru că în 2014 se împlinesc 300 de ani de la martiriul domnitorului şi al fiilor acestuia.

O personalitate complexă, descendent a două familii care şi-au pus amprenta asupra evoluţiei neamului românesc – Basarab şi Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, care a domnit în Ţara Românească între 1688-1714, s-a dovedit a fi în cei 26 de ani de domnie, unul dintre cei mai buni administratori ai avuţiilor ţării, instaurând o epocă de prosperitate şi pace de care era nevoie, după o lungă perioadă de frământări şi războaie.

Şi, cum se întâmplă de obicei în astfel de perioade, cultura românească a cunoscut o perioadă de înflorire, iar Brâncoveanu a fost promotorul unei ample campanii de construcţie de aşezăminte religioase şi laice, îmbinând armonios în domeniul arhitecturii, pictura murală, sculptura, tradiţia autohtonă, stilul neo-bizantin şi ideile novatoare ale renascentismului italian într-un nou stil caracteristic, numit stilul brâncovenesc.

Totodată, Constantin Brâncoveanu şi-a asumat rolul de protector al tiparului şi şcolilor din Ţara Românească, dar şi din Transilvania, numele său fiind întâlnit între cele ale donatorilor de la şcoala românească din Şcheii Braşovului. Domnitorul a înfiinţat în anul 1694 în clădirile de la mănăstirea “Sfântul Sava” Academia domnească din Bucureşti, o şcoală superioară (“colegiu public pentru pământeni şi străini”) şi, prin eforturile sale, s-au deschis numeroase şcoli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavonă şi în română, pregătind dieci pentru cancelariile domneşti, preoţi şi dascăli. În timpul domniei sale, în câteva mănăstiri au luat fiinţă biblioteci, cu lucrări procurate din mari centre culturale din apusul Europei.

Constantin Brâncoveanu a fost şi unul dintre cei mai mari ctitori de biserici şi mănăstiri din ţările române. Din păcate, căzut în dizgraţia Porţii Otomane, pentru că nu a dorit participarea Ţării Româneşti în războiul ruso-turc din 1710, dar şi în urma unor uneltiri ale unor boieri ce-şi doreau tronul, Constantin Brâncoveanu a fost mazilit chiar în Săptămâna Patimilor, în 1714, şi dus sub pază, împreună cu fiii săi şi ginerii săi la Constantinopol. După câteva luni de temniţă şi tortură, în celebra închisoare Edicule, “Cele Şapte Turnuri”, pe 15 august 1714, desfiguraţi de tortură, cu capetele descoperite, îmbrăcaţi doar în cămăşi şi târând după ei lanţuri grele, Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai săi şi ginerele Ianache au fost duşi la locul execuţiei, unde li s-a dat şansa de a trăi dacă se dezic de credinţa creştină. “Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”, le-ar fi spus domnitorul copiilor săi. Modul în care a fost regizată execuţia familiei domnitorului român, Brâncoveanu fiind obligat să-şi vadă, rând, pe rând, copiii ucişi, a fost consemnat şi în documentele vremii ca o dovadă de cruzime ce a şocat dregătorii vest-europeni, care au asistat la eveniment. “Cele şase trupuri chinuite au fost duse pe străzi. Ele au fost ţintuite de poarta cea mare a Seraiului. Însă seara au fost aruncate în mare. De care neauzită tiranie crudă s-au mirat nu numai creştinii, dar şi între turci s-au observat murmurări mari; care toţi blestemă aceasta şi strigă că e o sălbăticie neomenoasă şi care nu s-a mai auzit în această ţară”, se scria într-un document al vremii.

Citeste mai departe aici.



Comentarii prin Facebook

Nici un mesaj.

Scrie un mesaj

Facebook