Am aflat!

Am aflat!

Nu întotdeauna am ales bine, nu întotdeauna am fost liber să aleg. Am încurcat drumurile, căile, cărările. M-am uitat, am văzut şi am priceput. Dar drumu-i lung şi împlinirea-i departe. Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt. (Grigore Leşe)
"Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă"

Atunci Crăciunul se va naşte cu adevărat

Autor: Alin Gavreliuc

Deunăzi am trăit pe o stradă lăturalnică, în vecinătatea unei biserici, o întîmplare stranie. Eram grăbit către una din destinaţiile care deobicei le privim ca urgente, înspre o universitate în care mă aşteptau o mînă de studenţi (ce „sperau” să nu mai apar în „ultima” săptămînă de şcoală), alergînd într-o Timişoară cenuşie şi rece, nervos şi agitat de „netrebnicia” autobuzului care nu a ajuns la timp. Eram zgribulit şi gata să fac o nouă „revoluţie”. Cînd, dintr-o dată, am simţit o căldură neobişnuită, palpabilă, în spate. Mă întorc instantaneu şi goana mi se frînge degrabă. Acolo, la un colţ de lume şi de timp, dincolo de marile mele „urgenţe”, stătea pe asfaltul îngheţat un cerşetor, cu picioarele amputate, învelit într-o pătură incertă. Am simţit cum mă arde privirea lui. Era intensă, asemenea unei rugi disperate.

Era un cerşetor „altfel”. Nu îmi cerea nimic. Doar mă privea. Adulmecînd „ceva” ce îmi scăpa în primă instanţă, ceva adînc, ceva ce era numai „al meu”. Şi curînd, am aflat: eu mergeam. Eu aveam ceva ce el nu va putea redobândi nicicînd. Ceva ce-mi era propriu mereu, rutinier, şi care l-ar face pe el nespus de fericit, chiar dacă ar redeveni „întreg” numai pentru o clipă. Şi mi-am luat seama. Cît de multe astfel de bogăţii ascunse ducem cu noi, în nimicnicia ignoranţei noastre. Sănătate, timp, speranţe, părinţi, soţi şi soţii, prieteni, copii, mai ales copiii, miracolul întîlnirii cu ei. Dar s-au lipit atît de mult de carnea lui „ceea ce suntem”, încît le descoperim numai atunci cînd e deja prea tîrziu, după ce s-au risipit. În locul micilor şi marilor mizerii ale lumii, al „cataclismelor” cotidiene, am înţeles că ar trebui să reînvăţăm să preţuim „ceea ce avem” cu adevărat, firescul relaţiei noastre cu noi înşine, cu oamenii, ideile şi lucrurile.

Citeste mai departe aici.



Comentarii prin Facebook

Facebook