Am aflat!

Am aflat!

Nu întotdeauna am ales bine, nu întotdeauna am fost liber să aleg. Am încurcat drumurile, căile, cărările. M-am uitat, am văzut şi am priceput. Dar drumu-i lung şi împlinirea-i departe. Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt. (Grigore Leşe)
"Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă"
18/19 iunie 1951 Cumplita noapte de Rusalii – 60 de ani de la deportarea în Bărăgan

18/19 iunie 1951 Cumplita noapte de Rusalii – 60 de ani de la deportarea în Bărăgan

18/19 iunie 1951, trei judeţe ale României, 12.791 de familii, 40.230 de persoane, 2.656 de vagoane de tren şi 6.211 de autocamioane; destinaţia – câmpia stearpă a Bărăganului. Acestea sunt coordonatele celei mai cumplite pribegii a satului românesc. „Historia“ recompune, după şase decenii, teribila noapte de Rusalii aşa cum a fost trăită de românii condamnaţi la inexistenţă, care s-au întors din iad.

Ileana Mateescu şi Silviu Sarafolean au fost purtaţi pe braţele unei ideologii comuniste absurde a exterminării programate. Au fost duşi, din Banatul lor de acasă, în câmp, între mărăcini, fără apă, fără nimic, în satele fără nume din deşertul Bărăganului. Erau copii, le jucau ochii în cap de voie bună şi de prospeţime şi nu ştiau că sunt duşmani ai poporului. Astăzi, după şaizeci de ani, povestesc despre deportări, despre labirintul câmpiei şi despre întâmplările zilelor din pustiu fără patimă aproape, dar cu o luciditate înspăimântătoare. Au fruntea brăzdată, dar senină. Are şi memoria uitările ei.

Închisoarea în aer liber din Câmpia Bărăganului

„Bărăganul a fost Siberia noastră“, spune Ileana Mateescu şi e greu să descrii, pe cât de succint, pe atât de complet, o viaţă în care te recomandă doar ştampila „D.O.“ (Domiciliu Obligatoriu) din acte. În Bărăgan au murit oameni fără să se fi eliberat de frică, altora durerea încă le tulbură instinctul şi toţi au trăit absurdul unei închisori în aer liber. Impulsul e normal şi nobil: „deportarea, înstrăinarea forţată şi ruperea legăturii sfinte cu pământul sunt nedreptăţi şi umilinţe care nu trebuie uitate niciodată“ – aşa cere Silviu Sarafolean, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deportaţi în Bărăgan, filiala Timişoara.

Aritmetica dictatorilor e însă mereu simplă: Iugoslavia anului 1948, transformată – după „teoria“ lui Gheorghe Gheorghiu-Dej – de „fascistul“ Tito într-o „semicolonie a imperialismului anglo-american“, nu putea sta în calea sovietizării fireşti a României. Marea schismă dintre Iosif Tito şi Iosif Stalin însemna curăţarea oricăror urme de „titoism“ din ţară. Dar pe teren, când orgoliile ideologiilor stabilesc destine, matematica nu mai funcţionează ca în fotoliile Kremlinului. Ascunsă de eufemismele limbii de lemn, soarta a 40.230 de persoane începea să fie scrisă brutal: la Plenara C.C. al P.M.R. din 3-5 martie 1949, consacrată procesului de transformare socialistă a agriculturii, Gheorghe Gheorghiu-Dej reclama detaşat necesitatea „îngrădirii şi lichidării elementelor capitaliste din agricultură, a rezolvării problemei ţărăniste, ca sarcină a dictaturii proletariatului.“

Drum liber strămutărilor

Într-un an şi jumătate, era deja finalizat „recensământul“ fermierilor, proprietarilor de pământ, industriaşilor, hangiilor, refugiaţilor basarabeni sau aromâni, foştilor membri în forţele armate germane, cetăţenilor străini, simpatizanţilor lui Tito, cadrelor militare, oficialităţilor demise sau contra-revoluţionarilor care puteau pune în pericol socialismul românesc. La 26 octombrie 1950, prin HCM 1154/1950, era aprobat planul de deportare sau internare în domiciliu obligatoriu a tuturor acestor „elemente duşmănoase cu factor ridicat de risc“ – „elemente“, aşa li se spunea oamenilor. Totul, pentru „curăţarea“ zonei de influenţă cu Iugoslavia titoistă. Comisia Centrală ce trebuia să coordoneze acţiunea era formată din Alexandru Drăghici (ministru adjunct la Interne), Marin Jianu (ministru adjunct la Interne), Mihail Burcă (general-maior la Interne), Pavel Cristescu (general-locotenent de poliţie) şi Vladimir Mazuru (general-maior de securitate).

Forma legală, verdictul, fără noimă ori judecată, a venit, scurt şi tăios, abia la 15 martie 1951. Teohari Georgescu, ministru al Afacerilor Interne, propunea modificarea art. 6 al HCM 1154/1950. Acest text nu mai poate lăsa loc de comentarii: „Ministrul Afacerilor Interne va putea pe cale de decizie să dispună mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-şi justifică prezenţa în aceste centre, precum şi mutarea din orice localitate a persoanelor care prin manifestările faţă de poporul muncitor dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română. Celor mutaţi li se va stabili domiciliu obligator în orice localitate.“ S-au îngrămădit să semneze Iosif Chişinevschi, Vasile Luca, Ana Pauker, Dumitru Coliu şi Gheorghe Gheorghiu-Dej.

O listă a păcatelor care transformă un om obişnuit într-un „element“ e greu de întocmit. Raţiunea „omului nou“ nu se poate explica în cuvinte, iar singurele unelte rămân cifrele, cele care supravieţuiesc mai mult decât amintirile. 258 de localităţi din apropierea frontierei cu „imperialismul“, 12.791 de familii, 40.230 de persoane au căzut pradă celei mai dureroase zile a satului şi au fost trimise să trăiască acolo unde nu se poate trăi. În câmpul gol, în deşert, căci Bărăganul a fost dintotdeauna deşertul României.

Citeşte mai departe AICI.



Comentarii prin Facebook

Nici un mesaj.

Scrie un mesaj

Facebook